Veste extraordinară despre Alex, puştiul dispărut de 15 zile de acasă
Copilul de 14 ani dat dispărut de la şcoală acum două săptămâni a fost găsit. Alex s-a refugiat ieri într-un restaurant.
Copilul de 14 ani dat dispărut de la şcoală acum două săptămâni a fost găsit. Alex s-a refugiat ieri într-un restaurant, după zile şi nopţi în care a rătăcit pe străzi. A fost forţat să fugă, le-a spus părinţilor, care l-au căutat cu disperare. Un coleg l-ar fi trimis la cerşit şi l-ar fi ameninţat. Patronul care l-a zărit pe Alex a chemat Poliţia.
De mai bine de 24 de ore, Dan este cel mai bun prieten al lui Alex. A petrecut cu el toată după amiaza de ieri. Şi-a dat seama că băiatul nu a intrat întâmplător în restaurantul lui. Avea nevoie de ajutor. Cătălin, unchiul băiatului: "El spune că a făcut asta ca să iasă în evidenţă, că nu mai suporta faptul că stă pe străzi atâtea zile."
Alex era dat dispărut de două săptămâni. În 15 zile de când a fugit de la şcoală, a străbătut tot Bucureştiul. A fost în Centrul Vechi, pe la Gara de Nord, pe bulevardele aglomerate Ştefan cel Mare şi Iancului, ar fi dormit prin scări de bloc, iar în Piaţa Obor cineva i-ar fi furat bicicleta, împrumutată de la un prieten.
Ieri, copilul a ales un restaurant de pe Bulevardul Decebal şi s-a aşezat în jurul prânzului pe o bancă lângă terasă. A stat acolo ore în şir, a scris, a desenat şi le-a spus angajatelor că şi-a uitat cheile de la apartament acasă.
- Sindicaliştii acuză guvernul că vrea să acopere GĂURILE DIN BUGET cu trecerea contribuţiilor sociale doar în...
- Anunţul pe care toţi bucureştenii îl aşteptau de la RADET. Când va începe furnizarea de căldură în case
- Un sfert din ţară şi Bucureştiul intră sub cod portocaliu de ploi şi vijelii. La munte ninge deja
Petre Dănuţ Deniţă, patronul restaurantului: "Am văzut că scria acolo pe băncuţă, zic, ia uite ce copil conştiincios. Şi-a făcut temele, ştiu eu ce şi-a făcut acolo. Ce m-a impresionat era foarte, foarte curat."
Apoi, patronul a sunat la poliţie, iar Alex a ajuns înapoi acasă, unde le-a spus părinţilor că a fost forţat să plece de acasă. Cătălin, unchiul biatului: "Am aflat aseară, sub presiune, că de fapt prietenul lui îl terorizează. Trebuie să aducă bani. Dacă nu aduce cel puţin 100 de lei, îl pune să cerşească."
Ar fi vorba despre un copil de vârsta lui. Acelaşi care i-a împrumutat şi bicicleta. În faţa poliţiştilor, Alex n-a mai recunoscut nimic, de teamă, crede familia lui, care se gândeşte să depună o plângere pentru un eventual abuz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰