Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru, tânărul ars în urma exploziei de la Piatra Neamţ, a murit de ziua lui. El strângea bani pentru nuntă

Alexandru Gabriel Băiașu, tânărul care a suferit arsuri grave în explozia produsă în apartamentul lui din Piatra Neamț, a murit chiar de ziua lui.

de Redactia Observator

la 09.11.2018 , 00:50

Alexandru Gabriel Băiașu, tânărul care a suferit arsuri grave în explozia produsă în apartamentul lui din Piatra Neamț, a murit chiar de ziua lui.

Alexandru Gabriel a murit, joi, la spitalul Grand Hôpital de Charleroi, din Belgia, unde fusese transportat în urmă cu câteva zile.

Imediat după explozie, Alexandru a fost transportat la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, cu arsuri pe aproximativ 75% din suprafaţa corpului. Apoi, cu o aeronavă C-27J Spartan, el a fost transportat în Belgia.

Articolul continuă după reclamă

Ionel Băiașu, tatăl lui Alexandru, l-a însoțit pe fiul lui tot drumul până în Belgia.

Pe acelaşi subiect

Într-un interviu acordat mesagerulneamt.ro, Ionel Băiașu a făcut mărturisiri cutremurătoare înainte ca fiul lui să moară.

Bărbatul a povestit că era la serviciu pe 31 octombrie, când s-a produs explozia. Tatăl lui Alexandru spune că el trebuia să ajungă în acea zi acasă înaintea fiului lui.

”Eu eram la serviciu, am întârziat că am avut mai mult de lucru și… am venit după ora 4 acasă. Am aflat de la un cetățean care mi-a trântit-o în față că băiatul meu era o torță în flăcări. Vă dați seama în ce stare eram, mi-a spus-o direct în față, fără ocolișuri, după ce am văzut casa distrusă… În mod normal, el trebuia să vină de la serviciu după mine. Și-a luat câteva ore liber, a venit înaintea mea și s-a întâmplat să cadă pe el… Normal, trebuia să fiu eu cel care trebuia să pățească… Gândesc în logica faptelor… Așa stau lucrurile – eu trebuia să vin la 4, el la 5. Normal… așa era ideal să se petreacă. Dacă trebuia cineva s-o pățească, trebuia să fiu eu, nu el!”, a spus Ionel Băiașu.

Alexandru strângea bani pentru nuntă

Mătușa lui Alexandru a declarat că acesta strângea bani pentru nuntă.

Zilele trecute, femeia a mers la apartamentul din Piatra Neamț pentru a vedea dacă mai poate găsi banii pe care Alexandru îi strângea pentru nuntă într-un dulap din casă.

Din păcate însă, aceasta a constatat că din dulap nu a rămas decât un morman de cenușă, scrie sursa citată.

Explozia s-a produs pe 31 octombrie. Alexandru a dormit în camera lui, situată lângă baie, iar când s-a trezit a aprins becul și atunci s-a produs explozia.

Timp de trei ore, racordul flexibil de la aragaz, care s-a fisurat, a lăsat gazul să iasă constant. S-a acumulat în bucătărie, dar și în baie și pe hol. Scânteia produsă de acționarea întrerupătorului a aruncat apartamentul în aer, iar flăcările l-au cuprins pe tânăr din toate direcțiile. A reușit să coboare în fața blocului, fiind preluat de ambulanța care a sosit la fața locului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Alexandru, tânărul ars în urma exploziei de la Piatra Neamţ, a murit de ziua lui. El strângea bani pentru nuntă