Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Carnea de miel, la mare căutare. Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte

Cum e pandemie, mulţi români îşi vor petrece Paştele acasă. Aşa că masa de sărbători devine şi mai importantă. Unii au început deja să se pregătească şi au mers în pieţe. Acolo, la mare căutare e, în această perioadă, carnea de miel.

de Mădălina Chiţac

la 18.04.2021 , 21:18

  • Carnea de miel este la mare căutare în această perioadă

Au mai rămas două săptămâni până la Paşte, dar oamenii deja au început cumpărăturile. Se vede asta şi în forfota din pieţe. Evident, produsul care nu poate lipsi din coş e carnea de miel. 

''Am luat prima dată vreo 5 kg și am plătit 170 și ceva de lei și acum 270 de lei. Spre 500 de lei, așa cu masă de Paști, cu toate cele necesare.''

''De obicei cumpărăm un miel întreg. Acum nu știu, anul asta, o să renunțăm. Cred că jumătate. Obligat te duce la 500 de lei..având în vedere că sunt 3 zile de Paști, fiind și zile mai multe libere. Pregătim friptură, ciorbă, drob, stufat.''

Vezi și

Dacă de obicei românii nu sunt prea mari consumatori de carne de miel şi ied, în această perioadă lucrurile se schimbă. Iar cererea pentru acest tip de carne creşte cu peste 250%. 

Pe acelaşi subiect

Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte

Bugetul alocat în acest an pentru a cumpără carne pe care să o pună pe masă de Paște este, pentru cei mai mulți români, cuprins între 200 și 500 de lei. Asta în timp ce 29% spun că vor cheltui sub 200 de lei pentru a cumpără produse din carne. Valoarea medie a coșului de cumpărături care conține carne de miel și ied se ridică la 310 lei.  Comercianţii se laudă cu marfa gustoasă, care merită toţi banii.

Loredana, vânzătoare: Noi îi aducem de la Sibiu. Prețurile astea sunt, variază între 33, 34. 31 a fost la început. Sperăm să nu se mai scumpească, să rămână la fel și ne așteptăm clienții în continuare. 

''Nici nu sunt clienți, cum erau în ceilalți ani. Probabil le este frică, probabil li se pare foarte mult ca preț.''

''Au mai crescut. Față de săptămâna trecută, au mai crescut.''

Dacă în pieţe mielul e puţin peste 30 de lei kilogramul, în magazine pulpa de miel ajunge şi la 42 de lei. 

Dragoş Frumosu: Așa cum a apărut pe piață și carnea de miel va fi mai scumpă, undeva cu 15-20 de procente. Se poate regla pe parcursc, pentru că în condițiile în care prețul e peste puterea de cumpărare a românilor, atunci nu se va vinde și va scădea în continuare.

Trebuie să fim însă atenţi atunci când cumpărăm carne. 

Lygia Alexandrescu, nutriţionist: Ideal ar fi între 10 și 14 kg, în așa fel încât cantitatea de acid uric pe care o furnizează să fie mai mică. Acest tip de carne conține purine, adică substanțe care produc inflamații. Acea boală numită guta care e foarte dureroasă.

Nutriţioniştii ne recomandă să nu depăşim cantitatea de 200 de grame de carne de miel pe zi. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Carnea de miel, la mare căutare. Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte