Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câte 100 de euro pentru fiecare copil, lunar, de la stat. Există însă o CONDIŢIE!

Aleșii sunt preocupați de sporirea natalității și de asigurarea unui trai cât mai decent pentru copii din România, fapt pentru care s-au gândit să le dea un ajutor financiar cât mai consistent. 

de Redactia Observator

la 17.08.2017 , 07:54

Aleșii sunt preocupați de sporirea natalității și de asigurarea unui trai cât mai decent pentru copii din România, fapt pentru care s-au gândit să le dea un ajutor financiar cât mai consistent. 

Senatorul Ioan Agrigoroaei a iniţiat un proiect de lege prin care doreşte să mărească alocaţia copiilor. Există însă şi o condiţie. Doar copiii care nu vor avea deloc absenţe la şcoală vor putea beneficia de o alocaţie în valoare de 100 de euro.

Potrivit iniţiativei senatorului, banii nu vor fi virați într-un cont al părinților sau tutorelui, ci sub formă de tichete cu destinație precisă: o anumită sumă pentru alimente, o alta pentru haine și alta pentru rechizite.

Articolul continuă după reclamă

”Ce poate face un copil, o familie cu 85 de lei lunar? Nimic. Dacă ar primi măcar 100 de euro, atunci, cu acei bani într-adevăr se poate face ceva. Nu toți vor primi acești bani, ci doar cei care nu au absențe la școală. În acest fel îi stimulăm pe tineri să facă copii și pe copii să învețe. Dacă fiecare copil va frecventa grădinița, școala primară, liceul și o facultate, nivelul de educație va crește simțitor”, a declarat Agrigoroaei, potrivit jurnalul.ro.

„Alocatia de stat pentru copii in cuantumul stabilit va fi cheltuita defalcat: 30% pentru imbracaminte, 30% pentru alimente, 25 pentru bunuri care contribuie la educatie (carti, reviste, internet, computer, echipament sportiv), 15% tabere sau excursii educationale”, se stipuleaza in propunerea pentru modificarea si completarea art.3 din Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii.

Iniţiativa legislativă a senatorilor Ionel Agrigoroaei, Marius Ovidiu Isăilă şi a deputatului Mihai-Bogdan Diaconu a fost înregistrată la Senat la începutul lunii noiembrie 2016 şi a primit aviz favorabil de la Consiliul legislativ o lună mai târziu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Câte 100 de euro pentru fiecare copil, lunar, de la stat. Există însă o CONDIŢIE!