Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Câți centimetri măsoară stratul de zăpadă acum la munte. Turiștii și-au făcut apariția pe pârtii

Dacă pentru unii zăpada proaspătă înseamnă drumuri blocate şi încurcături, turiştii de la munte sunt, în sfârşit, fericiţi. În staţiunile montane s-au depus cel puţin 30 de centimetri de nea, aşa că se poate schia şi în partea de sus a Masivului Postăvarul. 

de Claudiu Loghin

la 28.01.2023 , 14:24

Mii de turiști și localnici care au așteptat cu nerăbdare iarna pot schia pe pârtia Lupului sau pot face cristiane pe Drumul Roșu. Ninsorile abundente au trimis turiștii pe pârtii, unde stratul de zăpadă ajunge la 30 de centimetri. Este prima zi din sezonul sporturilor de iarnă în Masivul Postăvaru, acolo unde se schiază doar în partea superioară până în jurul cotei de 1200 de altitudine.

Claudiu Loghin, reporter Observator: Una dintre cele mai frumoase pârtii de aici se numește Drumul Roșu, avem un strat de 25-30 de centimetri compactată, bătută, astfel încât pârtia să poată fi folosită în condiții de siguranță. Astăzi este prima zi din sezonul sporturilor de iarnă în Masivul Postăvaru. Atenție, însă, se schiază doar în zona superioadă a Masivului Postăvaru, până în jurul cotei de 1200 de altitudine. Nu este atât de aglomerat pe cât ne-am fi așteptat, iar asta e cu siguranță o veste bună doar pentru cei care iubesc sporturile de iarnă, pentru că ne putem bucura în liniște de tot ce este frumos în jurul nostru. Toate pârtiile sunt deschise până la cota 1400, până la stația inferioară a liniei de telescaun Ruia. Lume este suficient de multă încât pârtiile să fie animate, însă suficient de puțină încât să ne simțim bine pe pârtie.

Vezi și
Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Câți centimetri măsoară stratul de zăpadă acum la munte. Turiștii și-au făcut apariția pe pârtii