Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ciorile au produs pagube de 10.000 de euro la Iaşi. Plasele de protecţie montate la tot pasul răpesc frumuseţea oraşului

Un oraş plin cu flori pe care ... nu le vede nimeni. Se întâmplă la Iaşi, acolo unde ciorile distrug florile. Ca să ţină departe păsările, autorităţile au acoperit spaţiile verzi cu plase de protecţie care acoperă, însă, şi frumuseţea plantelor.

de Clara Mihociu

la 20.11.2021 , 14:38

Oamenii din Iaşi spun că nici nu mai observă faptul că pe spaţiile verzi sunt flori de toate culorile. Săptămâna trecută, au fost acoperite din cauza ciorilor care, efectiv, scoteau din pământ aceste flori în căutare de diverse insecte. Astfel că acum, în loc să fie presărat cu panseluţe viu colorate, aproape tot oraşul e împânzit de plase verzi, puse peste plante pentru a le proteja. 

Ciorile au produs pagube de 10.000 de euro la Iaşi

S-a recurs la această măsură după ce pagubele au ajuns la 10.000 de euro. De altfel, specialiştii de la Universitatea din Iaşi spun că ciorile s-au concentrat asupra oraşului întrucât în afara lui nu mai sunt copaci foarte înalţi în care să stea. Cel puţin pentru moment, altă soluţie la fel de paşnică nu a fost găsită. Cei de la Servicii Publice s-au gândit şi la alte variante, precum distrugerea cuiburilor de ciori din Iaşi, însă nu le este permis acest lucru. S-ar putea alege cu dosar penal. S-au pus şi dispozitive pentru a alunga ciorile, însă este o măsură temporară: la scurt timp, păsările vin înapoi.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Ciorile au produs pagube de 10.000 de euro la Iaşi. Plasele de protecţie montate la tot pasul răpesc frumuseţea oraşului