Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La spitalul din Ploieşti au fost bani, dar nu pentru bolnavi

Au avut bani, dar nu i-au folosit pentru bolnavi! Este concluzia controlului de la Spitalul Judeţean din Ploieşi, unde medicii operează cu ustensile cumpărate de pacienţi.

de Redactia Observator

la 10.12.2013 , 12:19

În timp ce conducerea spitalului plătea zeci de mii de lei să închidă două balcoane, gândacii invadau saloanele, iar bolnavii erau trimişi la chioşcul de la poarta spitalului să cumpere seringi.

Pentru că dezastrul de la Ploieşti să nu se mai repete, în 340 de spitale publice sa va face inspecţie.

De ani de zile, spitalul din Ploieşti funcţionează ca un organism fără cap. Deşi aveau bani în conturi, administratorii făceau economii. Fără să le pese de viaţa şi de sănătatea pacienţilor, au aflat inspectorii de la minister.

Vezi și

"Dacă aveai o prevedere bugetară de vreo 22 de milioane de medicamente şi tu ai dat 8 milioane înseamnă că este o problemă. Din spital lipseau instrumentele medicale, tratamentele şi dezinfectanţii. Iar refolosirea materialelor de unică folosinţă era o practică obişnuită", a spus Raed Arafat. 

Pe moment, controlul de la minister a funcţionat ca un medicament pentru spitalul groazei. Progresele sunt însă timide. O spune chiar medicul care a provocat scandalul cu un autodenunţ de malpraxis.

Pentru că este focar de infecţie, una dintre clădirile spitalului judeţean din Ploieşti va fi închisă. Iar în toate spitalele de stat din ţară vor începe controale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » La spitalul din Ploieşti au fost bani, dar nu pentru bolnavi