Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum va fi vremea în weekend. Meteorologii anunță schimbări pentru ultimele două zile ale anului

Meteorologii anunță schimbări în ceea ce privește starea vremii, pentru ultimele două zile alae anului.

de Redactia Observator

la 29.12.2017 , 17:07

Meteorologii anunță schimbări în ceea ce privește starea vremii, pentru ultimele două zile alae anului.

Potrivit ANM, regimul termic va marca o scădere în toată ţara, temperaturi apropiindu-se de normalul perioadei în majoritatea regiunilor.

Articolul continuă după reclamă

Cum va fi vremea sâmbătă

Pe acelaşi subiect

În țară, temperaturile maxime se vor situa între 1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10...-8 grade în estul Transilvaniei şi 3...4 grade pe litoral. În vestul şi sud-vestul ţării cerul va fi variabil, dar cu înnorări noaptea, când izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe mixte şi polei.

În restul teritoriului, îndeosebi în cursul zilei vor fi înnorări şi se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ploi în Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova, mixte pe arii restrânse în Maramureş şi Transilvania, iar la munte va ninge, posibil moderat cantitativ în zona Carpaţilor de Curbură. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului pe crestele montane înalte. Spre sfârşitul nopţii în zonele joase, mai ales din sud, centru şi est va fi ceaţă. 

La București, temperatura aerului, în scădere faţă de intervalul precedent, se va apropia de norma climatologică a perioadei. Astfel, maxima va fi de 5...6 grade, iar minima de -2...0 grade. Cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a intervalului.

La începutul zilei vor fi condiţii de ploaie slabă, iar spre sfârşitul nopţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Cum va fi vremea duminică

În țară, valorile termice se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei, astfel maximele vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar minimele de la -5...-4 în depresiuni, până în jurul a 3 grade în dealurile vestice.

În nord-vestul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi, în Maramureş, local în Crişana şi izolat în Transilvania, ce pot favoriza în primele ore apariţia de polei, în timp ce în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în Dobrogea. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Cum va fi vremea în weekend. Meteorologii anunță schimbări pentru ultimele două zile ale anului