Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două bunicuţe din Târgoviște s-au apucat de karate şi l-au surprins chiar şi pe antrenorul lor

Până atunci, cunoaştem alte două bunici de cartea recordurilor. Două femei de 60 și 65 de ani din Târgoviște s-au apucat recent de karate şi îi uimesc până și pe antrenorii lor. În fiecare zi, aleargă zece kilometri și fac cel puţin o sută de flotări.

de Redactia Observator

la 22.03.2017 , 21:01

Până atunci, cunoaştem alte două bunici de cartea recordurilor. Două femei de 60 și 65 de ani din Târgoviște s-au apucat recent de karate şi îi uimesc până și pe antrenorii lor. În fiecare zi, aleargă zece kilometri și fac cel puţin o sută de flotări.

-Sunt momente când, efectiv, dacă te întreabă cineva repede câţi ani ai, stai un pic şi dai în bâlbâială. 

În sala de sport, cele două doamne îşi uită vârsta. Deşi sunt trecute de prima tinereţe, debordează de energie.

Vezi și

Fiecare zi de antrenament începe cu o alergare uşoară. Apoi, urmează câte o sută de coreene. Mai exact, o combinație între săritură și flotare, pe care bunicile le execută cât ai bate din palme.

Pe acelaşi subiect

Nimic nu le opreşte să-şi termine exerciţiile. Nici măcar anii din buletin. Doamna Luminiţa are aproape 60 şi spune că sportul o ajută să-şi păstreze sănătatea.

-Pentru articulaţii, pentru noi e minunat. Eu găsesc că noi trăim o altă viaţă acum. Şi printre copiii ăştia parcă ne dă şi nouă energie şi ne antrenăm unii pe alţii. 

Colega sa de antrenament, doamna Angela, tocmai a împlinit 65 de ani. 

-Secretul şi la o sută de orice, nu numai de coreene, să vrei. Să vrei şi să ai capacitatea de a-ţi programa mintea. 

Determinarea lor l-a surprins chiar şi pe antrenor. 

-Sincer, nu mă așteptam nici eu. E o experiență plăcută și pentru mine și pentru ele. Nu vezi oriunde așa ceva. Contează foarte mult ambiția.

Prin energia de care dau dovadă, cele două bunici atrag invidia colegilor mai tineri. Pentru că nu oricine reuşeşte să ajungă la performanţa lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Două bunicuţe din Târgoviște s-au apucat de karate şi l-au surprins chiar şi pe antrenorul lor