Observator » Ştiri sociale » Elevi din toată ţara au participat la concursul organizat de Ambasada Statelor Unite, în care marele câştigător a fost dreptul la libera exprimare

Elevi din toată ţara au participat la concursul organizat de Ambasada Statelor Unite, în care marele câştigător a fost dreptul la libera exprimare

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.03.2017, 07:56 | Modificat la 30.03.2017, 08:47

Zeci de elevi au făcut filmuleţe prin care au atras atenţia asupra încălcărilor drepturilor omului. Printre câştigători au fost şi liceeni care au dezbătut dreptul la libertate, dar şi la educaţie.

Zeci de elevi au făcut filmuleţe prin care au atras atenţia asupra încălcărilor drepturilor omului. Printre câştigători au fost şi liceeni care au dezbătut dreptul la libertate, dar şi la educaţie.

Mara are 16 ani, dar gândeşte deja ca un om mare. Îşi cunoaşte drepturile şi ştie când acestea îi sunt încălcate.

Este marea câştigătoare a concursului organizat de Ambasada Statelor Unite. Tema a fost  "Susţineţi drepturile cuiva astăzi!".

Articolul continuă după reclamă

Vlad şi Ionuţ sunt elevi în clasa a 10-a. Ei au vorbit în clipul lor despre dreptul la libertate.

Iar locul 3 a fost ocupat de un tânăr de clasa a 12 a, care a observat că micuţii de etnie rromă nu au dreptul la educaţie.

Câştigătorii concursului au primit din partea ambasadei aparate foto digitale, camera video şi diplome.

Pe acelaşi subiect