Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Epidemia de coronavirus îi ține departe pe cumpărători de cireșele românești

Au apărut cireşele româneşti şi n-au cumpărători. În Prahova, agricultorii nu pot ajunge cu ele în pieţe, iar trecătorii lipsesc din cauza restricţiilor. AŞa că românii mănâncă fructe de import care costă 100 de lei kilogramul, deşi în faţa porţii cireşele noastre costă de cinci ori mai puţin.

de Redactia Observator

la 14.05.2020 , 00:01

  • Cireșele românești, vândute cu 20 de lei kilogramul în localități din Prahova.
  • În piețe, cireșele de import sunt de cel puțin trei ori mai scumpe.

Zilele cu soare de mai au adus recolta mult aşteptată în gospodăriile din Păuleşti. În comuna prahoveană, aproape că nu există familie care să nu aibă măcar un cireş în curte. 

Alexandru Matei, producător: Am început de câteva zile. Suntem mulțumiți așa, ca producție. Sunt frumușele, gustoase, astea primele. Trufandale, cum se spune.

Recolta e bogată, spun producătorii. Forţa de muncă însă lipseşte cu desăvârşire. Mai ales în pandemie, când grupurile mai mari de trei persoane sunt interzise. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Odată culese, cireşele 100% naturale ajung pe tarabele de la poartă. Preţul este la doar un sfert faţă de cel din piaţă: 20 de lei kilogramul. Doar că starea de urgenţă a golit uliţele de trecători. 

Localnicii din Păulești își reînnoiesc, an de an, atestatul de producător pentru a putea vinde în siguranță, la poartă, delicioasele fructe.

La 60 de lei kilogramul, trufandalele au apărut şi în pieţele din oraşe. Cele mai multe sunt însă în continuare de import.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Epidemia de coronavirus îi ține departe pe cumpărători de cireșele românești