Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Festivalul castanelor de la Baia Mare, o bucurie pentru iubitorii fructului aromat

Toamna se numără castanele în Baia Mare. Timp de trei zile, în nordul ţării are loc Festivalul Castanelor, după doi ani de absenţă din cauza pandemiei. Fructul aromat, vedeta acestor zile, este cel mai comercializat produs la tarabe. În acest an, cei care doresc vor să-şi astâmpăre pofta, găsesc şi castane italieneşti. 

de Redactia Observator

la 24.09.2022 , 12:12

Florin a venit la festival încărcat cu saci de castane, pregătit de vânzare. Până la sfârşitul săptămânii speră să vândă întreaga cantitate. 

Comerciant: 250 de kilograme, că sunt tare scumpe.  Atât, deocamdată. Înainte de pandemie a mers bine, nu ştiu acum cum o să meargă. 

La câţiva metri distanță, alţi comercianţi îşi aşteaptă clienţii. Prezenţi an de an la festival, cu castane româneşti, anul acesta au fost nevoiţi să se orienteze spre pieţe străine pentru aprovizonare, din cauza bolii care a lovit în ultimii ani pomii din jurul oraşului Baia Mare.

Vezi și

Comerciant: Castane de Italia, ni le aduce cineva din Italia. Ai noştri nu sunt aşa buni, nu sunt făcute castanele.

Comerciant: Copacii ce au fost la noi nu au mai fost trataţi.

Însă, printre standuri, am găsit şi fructe româneşti. Simina are o cultură de 500 de metri pătraţi la doar câţiva kilometri de Baia Mare, iar în acest an seceta i-a dat mari bătăi de cap. Chiar și așa a reușit să strângă 300 de kilograme pentru festival

Comerciantă: Marfa românească este întotdeauna cea mai bună, e dulce. Sunt castane BIO, sunt româneşti din Tăuții de Sus.

Indiferent de provenienţa fructului, toţi comercianţii au avut muşterii.

Clientă: Foarte bun, foarte bun. Am nimerit direct la un stand care este autentic, este specific sărbătorii noastre şi mă bucur în sfârşit de un gust bun. 

Clientă: Am aşteptat, da. De doi ani nu a fost sărbătoarea castanilor. Am aşteptat-o, da. 

Kilogramul de castane se vinde la festival cu 40 de lei, iar 100 de grame de castane prăjite se vând cu 10 lei. Pentru cele trei zile în care va fi sărbătorit fructul toamnei, Primăria Baia Mare a alocat 2,4 milioane de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Festivalul castanelor de la Baia Mare, o bucurie pentru iubitorii fructului aromat