Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La festivalul Haferland, sunt redescoperite tradiţiie saşilor din Transilvania

Dacă peisajele îţi taie răsuflarea, gustul bucatelor tradiţionale din inima Transilvaniei te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de acest loc. Mai ales acum, în timpul festivalului Haferland, când sute de oameni vin să descopere satele săseşti, pline de poveşti.

de Redactia Observator

la 05.08.2018 , 22:43

Dacă peisajele îţi taie răsuflarea, gustul bucatelor tradiţionale din inima Transilvaniei te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de acest loc. Mai ales acum, în timpul festivalului Haferland, când sute de oameni vin să descopere satele săseşti, pline de poveşti. Cu toţii s-au bucurat de mesele pline cu bunătăţi pregătite de gospodinele din zonă. EL: Cele mai căutate produse tradiţionale au fost ardeii umpluţi, plăcinta cu ceapă, slănina şi ţuica de prune. 

Gospodinele din Haferland, sau Ţara Ovăzului cum mai este cunoscută zona, şi-au aşteptat oaspeţii cu cele mai gustoase produse ale locului. Zona cuprinsă între Rupea şi Sighişoara este o adevărată comoară pentru pasionaţii de mâncăruri tradiţionale săseşti.

"Ciorbă de tarhon este cu carne de porc, ceapă cu foarte multe legume, cu dresătură de ou şi smântână şi cum se vede foarte mult tarhon." Bineînţeles, o ciorbă nu poate fi mâncată decât alături de o bucată de pâine proaspătă. 

Vezi și

Aceleaşi reţete străvechi i-au făcut pe oaspeţi să se bucure şi de plăcinta tradiţională cu ceapă şi varză. 

Masa copioasă a fost încheiată cu un pahar de ţuică, pentru o digestie mai bună. Iar majoritatea turiştilor au luat şi acasă gustul din Haferland.

Festivalul "Săptămâna Haferland" îşi propune să atragă turiştii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săseşti din Transilvania. Primele cinci ediţii ale festivalului au strâns peste 15.000 participanţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » La festivalul Haferland, sunt redescoperite tradiţiie saşilor din Transilvania