Le-au furat porcul din afumătoare
Hoţii nu ţin cont de nimic atunci când iau în vizor prada. Aşa se face că doi bătrâni din Mureş s-au trezit că le-a dispărut porcul pentru Crăciun. Tâlharii nu l-au luat din coteţ, ci direct din afumătoare, gata tranşat
Hoţii nu ţin cont de nimic atunci când iau în vizor prada. Aşa se face că doi bătrâni din Mureş s-au trezit că le-a dispărut porcul pentru Crăciun. Tâlharii nu l-au luat din coteţ, ci direct din afumătoare, gata tranşat
Soţii Pop au avut un şoc atunci când au mers la afumătoare să ia carne pentru mâncare. Porcul dispăruse. Nici mirosul nu mai rămăsese în urmă. Oamenii au fost prădaţi. Satul Nima Râciului, în care locuiesc, de când se ştiu este cunoscut drept patria hoţilor.
Ioan şi Ileana Pop nu s-au gândit totuşi nicio clipă că vor deveni şi ei victime. Mai ales în pragul Crăciunului. Hoţii au acţionat la adăpostul nopţii. Au tăiat lacătul de la afumătoare şi au cărat, bucată cu bucată, carnea pe care cei doi bătrâni o lăsaseră acolo peste noapte. Copiii lor, care locuiesc în Tîrgu Mureş, apucaseră să ia câte ceva din porc, pentru sărbători.
Când au văzut ce s-a întâmplat, bătrânii au sunat la 112. Curtea lor a fost imediat împânzită de poliţişti şi procurori criminalişti. Aceştia au prelevat probe şi au făcut măsurători.
Oamenii speră să li se facă dreptate şi mai ales să îşi primească porcul înapoi. Dacă nu, vor fi nevoiţi să cumpere carne din piaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰