Antena Meniu Search
x

Moşii de toamnă 2018, tradiţii şi superstiţii mai puţin ştiute. Ce nu ai voie să faci în Sâmbăta Morţilor, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele

Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă 2018.

Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă 2018.

Moşii de toamnă sunt pomeniți în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie.

În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci.

În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

Pe acelaşi subiect

Tradiţii şi superstiţii în sâmbăta morţilor

În acest an, Moşii de toamnă pică pe data de 3 noiembrie atunci când în biserici se fac slujbe, iar credincioşii împart pachete cu mâncare celor săraci.

Scopul acestei sărbătorit este de pomenire a celor trecuţi în nefiinţă.

Potrivit tradiţiei, în această zi de pomenire a morţilor este bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu cei cu care sunt certaţi.

Toată lumea trebuie să meargă la biserică, iar femeile trebuie să aibă capul acoperit.

Tot tradiţia spune că în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

Coliva realizată pentru pomana de mosii de toamna 2018

Moşii de toamnă 2018, de ce facem pomenire morților 

Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo "adormiti", termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența, potrivit CrestinOrtodox.ro.

În ziua de Moși se săvârșește Sfântă Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așează sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.

În spațiul românesc există 20 de zile de Moși

Simion Florea Marian menționa în lucrarea "Trilogia vieții", "că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși".

Cuvântul "moși" vine de la "strămoși", și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul "moși" sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.

Din zilele de Moși amintim: "Moșii de primăvară" (de Macinici), "Moșii de vară" (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), "Moșii de toamnă" (în prima sâmbătă din luna noiembrie), "Moșii de iarnă" (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Tot în ziua de Moși de toamnă, în calendarul ortodox sunt pomeniţi cei 33 de sfinţi mucenici din Melitina. Cei 33 de sfinţi mucenici au trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Odată ce şi-au mărturisit credinţa în Hristos, au fost aspru pedepsiţi.

Tot în această zi, creştinii îi pomenesc pe: Sfântul Lazăr, făcătorul de minuni, sfinţii mucenici Melasipp, Casina şi Antonie, sfinţii mucenici Auct, Tavrion şi Tesalonica, sfântul mucenic Atinodor, sfântul mucenic Alexandru cel din Tesalonic.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri sociale » Moşii de toamnă 2018, tradiţii şi superstiţii mai puţin ştiute. Ce nu ai voie să faci în Sâmbăta Morţilor, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele