Muntele, alternativă la zilele caniculare! Pe lângă răcoare, sus pe munte şi bronzul e altul
Răcoarea de la munte este o alternativă extraordinară pentru arşiţa din oraş. O spun turiştii care au ajuns pe Platoul Bucegi, la 2400 de metri altitudine. Au fost 17 grade Celsius acolo, în timp ce în oraşe temperaturile au depăşit 35 de grade.
Răcoarea de la munte este o alternativă extraordinară pentru arşiţa din oraş. O spun turiştii care au ajuns pe Platoul Bucegi, la 2400 de metri altitudine. Au fost 17 grade Celsius acolo, în timp ce în oraşe temperaturile au depăşit 35 de grade.
Dar, chiar şi la "frigul" de la munte, au fost vizitatori care au făcut plajă. Însă, cei mai fericiţi de aventura trăită pe munte au fost copiii.
Puştiul are 6 ani şi a ajuns pentru prima dată pe platoul Bucegi, la Sfinx. Şi nu e singurul care se bucură de munte.
Pe Platoul Bucegi, turiştii ajung cu telecabina sau pe jos, pe traseele de munte. De sus, imaginile sunt splendide. Iar prin pădure, răcoarea, verdeaţa şi aerul sunt sănătate curată.
Pe lângă răcoare, sus pe munte şi bronzul e altul.
Într-o zi atât de fierbinte, am vrut să fug de toropeala din oraş şi să merg pe cel mai usor traseu montan din Munţii Bucegi. Se parcurge în 45 de minute şi duce spre o adevărată oază de răcoare: Cascada Urlătoarea.
Cu o cădere de 15 m, apa creează un peisaj spectaculos. Turiştii vor să păstreze spectacolul şi răcoarea de la Cascadă.
Tinerele sunt din Capitală şi spun că toropeala din oraş le-a alungat la munte.
Şi în zilele următoare, temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰