Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul program "Prima Casă", pus în așteptare din cauza lipsei normelor de aplicare

Românii care vor sa își cumpere o casă cu ajutor de la stat mai au de așteptat! Programul Prima Casa a fost sistat o dată cu intrarea în vigoare a noii variante - O familie, o casă. Doar că nici acesta nu poate fi accesat pentru că normele de aplicare întârzie să apară. În acest context, creditele ipotecare ar putea fi o soluţie. Doar că avansul cerut e mult mai mare. 

de Andra Mitu

la 01.06.2020 , 22:39

  • Reprezentanții băncilor nu mai acceptă aplicații pentru noul program Prima Casă.
  • Pentru creditele ipotecare se solicită un avans mai mare.

După ani de stat în chirie, Alexandru a decis: își va cumpăra propria locuință. Banii de avans îi are deja puşi deoparte. 

Alexandru Năstase, client: Am început demersurile. Nu e perioada cea mai potrivită dat fiind starea de alertă în care suntem, doar că acum am găsit ce mi-am dorit și mi-a plăcut.

Adică un apartament cu două camere care să coste cel mult 70 de mii de euro. Vrea să-şi cumpere locuinţa prin programul guvernamental "O familie, o casă". Mai are însă de aşteptat. Băncile nu mai preiau, momentan, noi solicitări. Le procesează doar pe cele primite până pe 5 aprilie 2020. 

Vezi și

Alexandru Năstase, client: Şansele pentru a mă încadra la un credit "O familie, o casă" sunt destul de mari, pentru că am un job stabil, salariul e ok, nu depășesc cerințele. 

Anca Bidian, analist de credite: "O familie, o casă", un program social cu limitări de venituri ale persoanelor care vor să aplice, cu limitări ale imobilului cu valoare maximă şi cu condiţii, restricţii suplimentare faţă de vechiul program. Concret, programul se adresează cuplurilor cu venituri de până la 4.500 lei, dacă nu au copii. Pentru familiile cu copii, suma nu trebuie să depăşească 7.000 de lei. 

O singură agenţie a primit sute de cereri. 

Irina Savu, manager departartament credite: În acest moment biroul nostru are peste 600 de cereri pe noul program O familie, o casă. 

Adrian Gherman, director vânzări: Ne aflăm într-un impas. Nu putem merge mai departe cu cererea și finalizarea dosarelor. 

Până de curând, un astfel de apartament putea fi achiziţionat prin Prima casă, doar că programul a fost sistat, iar noul program, care ar trebui să îl înlocuiască, nu are norme de aplicare. 

Ce le rămâne românilor de făcut?! Ei bine, ar putea să acceseze un credit ipotecar, doar că aici e o problemă. Deja o bancă a majorat avansul de la 15 la 25 la sută.

Un efect direct al crizei sanitare, spun experţii. Cum situaţia economică e incertă, specialiştii ne recomandă să economisim banii pentru achitarea a cel puţin trei rate lunare. Şi, dacă putem, să plătim un avans mai mare.

Anca Bidian, analist de credite: Avansul nu este o cheltuială. Cu cât am un avans mai mare, cu atât am o rată mai mică și o sumă de rambursat mai mică. În același timp, avansul nu e o cheltuială, e bucățica mea de casă.

Anul trecut, 75 la sută din totalul creditelor ipotecare au fost standard. 

"Având în vedere că programul "Prima Casă" a fost blocat, nu mai pot fi acceptate noi aplicații, fiind necesare normele de aplicare ale noului program. Toate aplicațiile penru "Prima Casă" inițiate până pe 5 aprilie 2020, până la intrarea în vigoare a noului program, au fost continuate în analiză", au transmis reprezentanții ING Bank.

Cei de la CEC Bank spun că "în acest moment aşteptăm normele de implementare a programului "O familie, o casă" în urma adoptării Legii 40/2020". 

Andra Mitu Like
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?
Observator » Ştiri sociale » Noul program "Prima Casă", pus în așteptare din cauza lipsei normelor de aplicare