Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Program bătrâni. Persoanele vârstnice vor putea ieşi din casă mai mult

Programul vârstnicilor va fi modificat. Klaus Iohannis a anunţat că va fi schimbat intervalul orar în care bătrânii peste 65 de ani au voie să iasă din case, printr-o nouă ordonanţă militară.

de Redactia Observator

la 27.04.2020 , 15:00

Şedință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 Şedință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 - Presidency
  • Programul iniţial a fost considerat prea scurt.
  • O nouă ordonanţă militară va reglementa noile intervale.

Bătrânii vor avea acum două intervale orare în care vor putea părăsi domiciliul, pentru a evita căldura din precedentul interval, dar şi pentru a oferi o mai mare flexibilitate.

Klaus Iohannis a anunţat că aceste două intervale vor intra în vigoare în urma unei ordonanţe militare care va fi publicată azi.

Persoanele peste 65 de ani vor putea ieși din case în intervalele 07:00-11:00 şi 19:00-22:00.

Articolul continuă după reclamă

Klaus Iohannis, despre programul vârstnicilor

"O a doua temă, foarte importantă, cred, pe care am discutat-o și am luat o decizie, se referă la persoanele peste 65 de ani, care în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00.

Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval.

Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului", a declarat Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se redeschid până la toamnă

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Program bătrâni. Persoanele vârstnice vor putea ieşi din casă mai mult