Video Programul Rabla pentru electrocasnice 2021. Cum primeşti voucher de 500 lei de la stat
După o ediţie ratată din start, Rabla pentru electrocasnice primeşte, în sfârşit, undă verde. Programul guvernamental se lansează vineri, într-o formulă nouă şi cu un buget dublu.
9 tipuri diferite de electrocasnice, printre care televizoare, maşini de spălat sau laptopuri, vor putea fi schimbate cu ajutor de la stat. Valoarea voucherelor este cuprinsă între 200 și 500 de lei.
O doamnă şi-a cumprat un televizor de 2.200 lei. Dacă ar mai fi aşteptat câteva zile, statul i-ar fi oferit un voucher de 400 de lei.
Reporter: Nu mai aveți răbdare să așteptați să demareze programul Rabla?
Client: Nu, nu că trebuie să îl cumpăr. Am nevoie de el astăzi
Cei mai mulți însă intră în magazine doar să testeze terenul şi să-şi facă cele mai avantajoase calcule.
Reporter: Cum vi se pare programul rabla pentru electrocasnice?
Client: E binevenit, lumea scapă de ce are vechi și poate să cumpere ceva nou la un preț de nimic
Condiţiile pentru primirea unui voucher de 500 lei de la stat
Pentru ediţia din acest an statul pune la bătaie 75 milioane de lei, un buget dublu faţă de cel din 2019. Valoarea celor nouă vouchere finanţate de stat este cuprinsă între 200 şi 500 de lei.
Barna Tanczos, ministrul Mediului: Ne așteptăm la peste 200 mii de beneficiari
Reprezentanţii magazinelor spun că au stocuri suficiente.
Marian Pârlog, team manager vânzări: Programul este foarte aşteptat. Ne așteptăm la interes foarte mare pentru mașini de spălat vase și rufe
Cosmin Burducea, director de magazin: Ne așteptăm la creşteri cu undeva la 30-40 la sută pe fiecare categorie de produse participante la campanie
Programul guvernamental din acest an se va desfăşura în mai multe etape. Prima săptămână va fi dedicată înscrierii în program. După dată de 21 mai, porneşte partea programului pentru maşini de spălat rufe şi vase şi frigidere. O etapă ulterioară este dedicată pentru laptopuri, tablete şi televizoare. Iar în ultima etapă - uscătoare de rufe, aspiratoare şi aparate de aer condiţionat.
Barna Tanczos, ministrul Mediului: Am alocat și bugetul în funcție de importanța fiecărei categorii de produse: 30 milioane pentru prima categorie, 30 de milioane pentru a două categorie
Ce rămâne, pentru ultima categorie. Ministerul mediului a segmentat astfel programul pentru că, la ediția din 2019, majoritatea fondurilor s-au dus spre televizoare. Iar scopul programului este de a stimula, mai ales, schimbarea frigiderelor şi maşinilor de spălat vechi, mari consumatoare de energie electrică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰