Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Personalități istorice ale României care poartă numele de Nicolae!

Să trăiți cu numele! De-alungul istoriei, cei care au purtat numele de Nicolae s-au afirmat. Diplomați, pictori, scriitori, conducători!

de Redactia Observator

la 06.12.2015 , 12:09

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Articolul continuă după reclamă

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886[1], Bârlad - d. 26 februarie 1940, București) a fost un pictor și grafician român, interpret al "tristețelor luxuriant colorate" și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată.

Pe acelaşi subiect

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Baia, în prezent județul Suceava - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generații”

Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, București – d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor și revoluționar român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul.

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

 Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați renunțat vreodată la o vacanţă din cauza stresului sau nervilor provocați de traficul aglomerat?
Observator » Ştiri sociale » Personalități istorice ale României care poartă numele de Nicolae!