"Perla" ascunsă din Retezat, locul ideal pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Reacţia unei tinere care a venit tocmai din Spania
Au început anul cu distracţie, relaxare, dar şi multă zăpadă. Vorbim despre turiştii care au lasat în urmă agitaţia oraşului şi s-au refugiat la munte, în staţiunea mai puţin cunoscută, Râuşor, din masivul Retezat, judeţul Hunedoara. Are o pârtie ideală pentru începători, iar cei mici au profitat de atenţia instructorilor de schi şi au învăţat câteva mişcări de bază.
Zăpada din belşug a unit iubitorii sporturilor de iarnă pe domeniul schiabil, extins de la 350 de metri de pârtie, la 3.700 de metri. Fie că au ales schiurile, snowboardul sau chiar săniuşul, turiştii de toate vârstele s-au distrat de minune.
Cu ajutorul telescaunului, turiştii au ajuns până la cota 1560, unde distracţia a fost garantată. "Este foarte frumos, telescaunul este unul superb, zăpada este una foarte pufoasă". Mulţi copii au încălţat pentru prima dată clăparii şi au desluşit tainele sporturilor de iarnă cu ajutorul instructurilor.
"Eu am venit din Spania şi de obicei nu am fost niciodată la munte şi mi-am dorit să încerc să schiez. M-a ajutat să îmi depăşesc frica şi acum îmi place foarte mult să schiez", a declarat o tânără.
Deşi staţiunea din Retezat nu este una mare sau foarte cunoscută, Râușor oferă o atmosferă liniştită şi multe trasee montane de-a dreptul superbe. Pentru copii, patru ore pe pârtie costă 80 de lei, iar pentru adulți preţul ajunge la 100 de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰