Antena Meniu Search
x

Special! Exagerat nu înseamnă frumos

Femeile sunt dispuse să facă cele mai mari sacrificii pentru a arăta cât mai bine! Unele se înfometează până ajung să aibă dimensiuni de manechin, altele sunt zi de zi la sala de fitness

Vezi și

Femeile sunt dispuse să facă cele mai mari sacrificii pentru a arăta cât mai bine! Unele se înfometează până ajung să aibă dimensiuni de manechin, altele sunt zi de zi la sala de fitness.

Nu e nimic rău nici din acest punct de vedere, atât timp cât nu există exagerări. Da, pielea bronzată e mai frumoasă, pe când cea prea închisă la culoare este de prost-gust. La fel şi când vine vorba despre extenşii, dar şi de implanturile cu silicon. Şi nu sunt singurele greşeli pe care le pot face. 

În zilele noastre este aproape obligatoriu să ai permanent o piele uşor bronzată. Doar că unele femei exagerează cu solarul şi ajung să semene mai degrabă cu nişte pui rotisaţi.

Mai mult, după ce se înnegresc cât pot, se machiază în culori închise, uitând că nu oricine îşi poate permite să arate precum Rihanna. Aşadar, fără rujuri negre şi fără contur de buze vizibil din avion.

În primul rând nu e corect. Creionul de contur pentru buze trebuie ales în ton cu ce ruj vom folosi. Nu putem să folosim un creion de culoare neagră şi să ne dăm cu un ruj deschis. Rujul negru e folosit cel mai des pe podiumuri sau la şedinţele foto. Nu este indicat să-l folosim ziua sau când mergem serviciu sau la şcoală.

Aşadar nici părul tapat excesiv a la Amy Winehouse nu e de purtat pe stradă.

Unele domnişoare nu-şi doresc să aibă o căpiţă de păr, ci nişte plete lungi de sirenă. Şi atunci apelează la extensii. Un gest riscant în care bugetul nu-ţi permite decât serviciile unui stilist de cartier.

Nu extensia în sine este problema, ci manopera. Cel care o pune şi cum o pune, asta este foarte important. Există anumite reguli atunci când vrei să pui o extensie: să laşi în jur de 3 centimetri în laterale ca atunci când îţi prinzi părul să nu se vadă extensia. La fel şi în calotă.

Să nu uităm de sprâncenele pensate în exces şi apoi tatuate nefericit, astfel încât biata purtătoare pare veşnic uimită. Desigur, depinde şi culoarea în care se face tatuajul.

Oricum, doamnele care insistă să intervină asupra naturalului, trebuie să-şi pună o singură întrebare: cum a reuşit Heidi Klum să rămână în topul celor mai frumoase femei din lume? Vă spunem noi; prin alimentaţie sănătoasă, sport şi masaj. Evident, fără coafuri explodate şi fără să pară că s-a împiedicat şi a căzut cu faţa în trusa de machiaj. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Special! Exagerat nu înseamnă frumos