SPECIAL! Povestea unui degustator de tuica
Degustarea de vinuri este o adevarata arta. Papilele gustative transforma aromele vinului intr-o adevarata poezie. Descrierea unui anumit tip de vin poate fi facuta cu vorbe pretioase, precum oniric, zglobiu sau chiar ubicuu. Nu la fel de poetic se exprima un degustator de tuica.
Misiunea lui este mult mai simpla si are cateva reguli sfinte. Tuica buna nu este acra, iti incalzeste sufletul si nu iti da dureri de cap a doua zi.
Gicuta e degustatorul oficial si neoficial al festivalului tuicii de la Cosesti. A lasat toate standurile fara mostre gratuite.
Degustatorii de vin stiu sa-si exprime elegant trairile gustative. Gicuta e mai inclinat spre aspectul filosofic al experientelor: “Cand vad oameni prosti, pe cuvantul meu de onoare, simt ca mor. Ma, fiti ma destepti in viata”.
Cand vine vorba de ocupatia de zi cu zi, spune ca este casnic: “Am 25 de ani si sapte luni pe cartea de munca. Pe cuvant de onoare.Am iesit ca un prost din ordonanta, ca nu ma dadea nimeni afara. M-au incurajat banii”.
Pentru un degustator de tuica, Gicuta se tine destul de drept. Are o metoda infailibila: “Numa un prost bea tuica dintr-o data. Se duce tuica in burta”.
Foto: rovingwanderer.com
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰