Antena Meniu Search
x

Streinu-Cercel, demis din comisia anti-COVID 19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că l-a demis pe medicul Streinu Cercel din comisia anti COVID-19, după ce în presă a apărut planul care prevederea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 23.04.2020, 16:34

Streinu Cercel, demis din comisia anti-COVID-19
Streinu Cercel, demis din comisia anti-COVID-19
  • Medicul Adrian Streinu-Cercel era președintele comisiei anti COVID-19.
  • Demiterea vine ca urmare a planului privind carantinarea vârstnicilor.

Potrivit ministrului Sănătății, șeful Institutului Matei Balș din Capitală a fost înlocuit la conducerea comisiei anti COVID19 cu dr. Adriana Pistol, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

”Noi avem discuții, sunt propuneri, chiar și aceste propuneri le gândim, dar n-am putut să fiu de acord cu dânsul. Apariția acelui plan de vacanță n-a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru”, a spus Nelu Tătaru.

Ulterior, un comunicat al Ministerului a anunțat că s-a decis modificarea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 prin introducerea mai multor specialiști in boli infecțioase, cardiologie, epidemiologie, hematologie, precum și înlocuirea prof.dr.Adrian Streinu Cercel din funcția de președinte al acestei comisii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Proiectul controversat al dr. Adrian Streinu Cercel prevedea izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor.

Premierul Ludovic Orban l-a criticat și el pe medicul Adrian Streinu Cercel, pentru acest plan.

Planul acela e o năstrușnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut. Documentul ăla zici că e făcut în anii 50, la fiecare după nevoi, cu statul care se ocupă de tot, preia distributia de energia electrică, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe. E o nebunie nici nu trebuia luat în serios. Chiar stau și mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu chestia cu carantinarea părinților și bunicilor. Sunt lucruri de gravitate extremă, nu trebuie tratate doar cu un zâmbet, ci cu măsuri” a spus Orban.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Streinu-Cercel, demis din comisia anti-COVID 19