Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Toader Bârsan, tâmplarul de porţi din Maramureş care l-a uluit pe Bill Clinton, despre dragostea de ţară, într-un reportaj Euronews: Ce avem noi românii, nu are nimeni în lumea asta

Priceperea unui tâmplar de porţi din județul Maramureş a ajuns până în America. Toader Bârsan este recunoscut pentru lucrările sale, care ajung să coste şi 100.000 de euro. Iar recent, cei de la Euronews au făcut un reportaj despre el şi porţile tradiţionale maramureşene. Îl cunoaştem şi noi, chiar acum.

de Simona Vasiac

la 21.05.2021 , 16:49

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu același buzdugan de lemn își începe reportajul realizat pentru EuroNews și Eva zu Beck. Impresionantă de povestea maramureșeanului, tânăra influencer învață de la priceputul meșter ce înseamnă să dai viață unei bucăți de lemn. Iar nea Toader face acest lucru de peste 50 de ani.

Toader Bârsan, meșter: Prima dată am lucrat cu lucrul ăsta, cruci făceam, mai mari, mai micuţe pentru cimitir. După aceea am început cu lanţuri dintr-o bucată. După ce am făcut lanţ nou din aceeaşi bucată, nu m-a crezut aproape nimeni pe aceeaşi bucată până nu am demonstrat cum se face. 

Vezi și

Demonstraţie în faţa Parlamentului din Washington

Pe acelaşi subiect

Cu aceeași demonstrație l-a uluit și pe Bill Clinton, când, în fața Parlamentului din Washington, a cioplit o poartă maramureșeană. Lucrarea a rămas pe meleagurile americane, iar astăzi poate fi admirată la Muzeul Smithsonian. 

Toader Bârsan, meșter: Am făcut una am dus-o gata de aici şi una am făcut-o acolo, am lucrat pe ea, am demonstrat cum se lucrează. E mare, e făcuta ea, e încheiata tot şi am vrut să demonstrez cum se face acolo. Au stat lângă mine când lucram, nu pot să vă spun ce fu acolo.

Meşterul tâmplar a umblat peste tot în lume, dar de fiecare dată s-a întors acasă, la Bârsana. 

Toader Bârsan, meșter: Toată lumea o cunosc, dar o ţărişoară cum avem noi românii nu are nimeni în lumea asta, vă spun. Sunt ţări mai bogate faţă de noi, dar dau de una nu au alta, dau de alta nu au alta, noi românii începând de la agricultură, pomicultură, minerit, săruri, ape, dealuri, munţi de tot felul.

Astăzi, nea Toader a predat meseria unuia dintre copiii săi, care duce tradiția familiei mai departe. O tradiție din care ia naștere cea mai mare frumusețe, după cum spune chiar meșterul: poarta tradițională maramureșeană. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Toader Bârsan, tâmplarul de porţi din Maramureş care l-a uluit pe Bill Clinton, despre dragostea de ţară, într-un reportaj Euronews: Ce avem noi românii, nu are nimeni în lumea asta