Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul triplului asasinat de la Satu Mare! Soțul italian al amantei lui Răzvan Rentea, în fața judecătorilor. Rentea, acuzat că a vrut să-l omoare

Procesul lui Răzvan Rentea, acuzat de uciderea părinților și a bunicii în noiembrie 2017, continuă la Satu Mare cu audierea în fața judecătorilor a soțului fostei amante a suspectului în cazul tripului asasinat de la Apa.

de Redactia Observator

la 01.07.2018 , 14:15

Procesul lui Răzvan Rentea, acuzat de uciderea părinților și a bunicii în noiembrie 2017, continuă la Satu Mare cu audierea în fața judecătorilor a soțului fostei amante a suspectului în cazul tripului asasinat de la Apa.

Potrivit presasm.ro, italianul Fabio M., soțul fostei amante a lui Răzvan Rentea, va fi audiat de judecători în următoarele zile, după ce Renata M. a declarat că Rentea ar fi vrut să-l omoare.

Fosta iubită a lui Rentea susține că acesta i-ar fi spus că ar cunoaște niște ucraineni, care ar putea să îl lichideze pe soțul ei, astfel încât ea să rămână cu toate bunurile.

Articolul continuă după reclamă

“M-a întrebat dacă soţul meu are asigurare de viaţă, şi i-am spus că da. Apoi mi-a spus că decât să împart averea la divorţ mai bine rămân eu cu ea întreagă. Mi-a spus şi că are doi prieteni din Ucraina pe care îi poate chema să se ocupe de asta, eu trebuia doar să fiu plecată, iar casa urma să fie răvăşită, să pară că a fost un jaf. La început credeam că glumeşte, dar apoi mi-am dat seama că nu e doar o glumă”, a declarat Renata M. în timpul procesului de la Tribunalul din Satu Mare.

Pe acelaşi subiect

În schimb, Răzvan Rentea a acuzat-o pe fosta iubită că este o "criminală".

“Ea a fost căsătorită înainte, întrebaţi-o unde e soţul ei. L-a omorât! Bată-te Dumnezeu de criminală! Minte, nimic din ceea ce spune nu e adevărat. Ea obişnuia să se drogheze, iar eu îi purtam de grijă! Eu sunt cel care nu a mai vrut să aibă o relaţie cu ea, ea îşi droga soţul ca să pot merge la ea, îmi spunea că vrea să ne căsătorim”, a replicat Răzvan Rentea.

Răzvan Rentea este judecat pentru uciderea părinților lui, Gheorghe şi Niculina Rentea, și a bunicii sale, Viorica Apan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cazul triplului asasinat de la Satu Mare! Soțul italian al amantei lui Răzvan Rentea, în fața judecătorilor. Rentea, acuzat că a vrut să-l omoare