Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un adolescent de 17 ani, din Năvodari, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 20 de ani

Un adolescent de 17 ani, din Năvodari, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 20 de ani.

de Redactia Observator

la 09.03.2021 , 09:31

Deşi se cunoşteau de multă vreme şi erau colegi de apartament, cei doi s-au luat la harţă. Iritat la culme că nu îşi poate impune punctul de vedere, tânărul de 20 de ani a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe adolescent.

Acesta a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Medicii spun că băiatul este conştient şi cooperant, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi au întocmit un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. 

Ce spun poliţiştii

Vezi și

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o victimă, un minor de 17 ani, care a fost transportat la spital în stare conștientă. Acesta urmează a fi examinat medico-legal. Presupusul agresor, în vârstă de 20 de ani, a fost condus la sediul Poliției orașului Năvodari pentru audieri”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Un adolescent de 17 ani, din Năvodari, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 20 de ani