Un bărbat din Galaţi care a sunat la 112 a fost scuipat de ambulanţierul venit în urma apelului
Este anchetă la Serviciul de Ambulanţă din Galaţi, după ce un ambulanţier l-a scuipat pe bărbatul care îl chemase, în ajutor, la 112. Acesta a solicitat Salvarea pentru o vecină, care se simţea rău şi spune că s-a enervat când a văzut că echipajul întârzie trei ore.
Este anchetă la Serviciul de Ambulanţă din Galaţi, după ce un ambulanţier l-a scuipat pe bărbatul care îl chemase, în ajutor, la 112. Acesta a solicitat Salvarea pentru o vecină, care se simţea rău şi spune că s-a enervat când a văzut că echipajul întârzie trei ore.
Întregul scandal a fost filmat. Nu este prima oară când atitudinea oamenilor plătiţi să salveze vieţi ridică mari semne de întrebare cu privire la pregătirea lor pentru dialogul cu pacienţii şi cu familiile acestora.
Marian Miroznicenco, bărbatul scuipat de ambulanţier: "A întors şi, după cum aţi văzut, m-a scuipat. Dânşii ca el ar trebui daţi afară din serviciu!"
Este bărbatul care a filmat intervenţia ambulanţei în comuna Scânteieşti din Galaţi. El a şi sunat la 112, pentru o vecină care avea nevoie de medic. Între persoana care filmează şi ambulanţier a avut loc un schimb dur de replici. Primul a acuzat Salvarea că a venit la caz după trei ore, în timp ce ambulanţierul a susţinut că e hărţuit şi a avertizat că va chema poliţia.
- Omul moare şi vine după trei ore, după insistenţe!
- Încetează că vin cagulaţii! Ţi-l omor eu! Ia-l de aici! Îi fac plângere!
- Da, fă-mi plângere! Pentru ce?
În cele din urmă, ambulanţierul nu a mai solicitat intervenţia Poliţiei, dar şi-a şocat şefii cu gestul nepotrivit.
"Ambulanţierul nostru ar fi încercat să-l scuipe, nu se vede foarte clar, dar noi deja am deschis o anchetă internă. Din păcate, s-a întâmplat lucrul ăsta care este reprobabil şi, în cazul în care ambulanţierul va fi găsit vinovat, va suferi sancţiunile cele mai aspre.", a declarat directorul Ambulanţei Galaţi, Mihai Polinschi.
Şeful Ambulanţei susţine că echipajul a ajuns la caz în 30 de minute şi nu după 3 ore, aşa cum acuză bărbatul care a filmat intervenţia. Salvarea a transportat în siguranţă pacienta la spitalul din Galaţi.
Nu este prima oarâ când cadre medicale de pe ambulanţă sunt acuzate de comportament nepotrivit faţă de pacienţi. În luna iunie, un bărbat care purta uniforma SMURD s-a filmat când loveşte cu un baton de salam un pacient inconştient, aflat pe targă.
Imaginile au ajuns pe Internet, iar autorităţile de la Bucureşti au cerut ca angajatul să fie căutat şi sancţionat. Au trecut trei luni de atunci şi tot nu a fost găsit.
Numeroase sunt şi cazurile când echipajele Ambulanţei sunt agresate. La Vaslui, în urmă cu ani, doi ambulanţieri au fost la un pas să fie linşaţi de rudele unui pacient.
Un proiect de lege care prevede încadrarea la ultraj a violenţelor împotriva personalului medical e blocat de doi ani în Parlament.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰