Un castel vechi de secole atrage în Mureş turişti din toată lumea
Castelul Haller şi-a deschis porţile pentru cei care vor să arunce o privire în trecut. Şi să trăiască, timp de câteva zile, precum nobilii care au locuit odinioară acolo. Bijuteria are o istorie zbuciumată şi păstrează încă urmele istoriei.

Nu există poveste fără un castel şi nici castel fără o poveste. Istoria castelului Haller fascinează pe oricine ajunge în satul Ogra, din judeţul Mureş. A fost ridicat în urmă cu mai bine de 300 de ani, de către familia cu acelaşi nume.
După o istorie zbuciumată, castelul a fost naţionalizat în 1949 şi transformat în şcoală. Din 2011, a devenit pensiune. Acolo unde, cu secole în urmă, locuiau nobilii, astăzi ajung turişti din toată lumea, care pot gusta din viaţa foştilor aristocraţi.
Pe lângă lecţia de istorie, turiştii sunt aşteptaţi cu un adevărat ospăţ.
Iar Paştele la castel e o bucurie mai ales pentru copii.
Castelul a fost renovat de către două surori, care au investit peste un milion de euro pentru a-i da din nou viaţă. Au păstrat crama originală, au renovat cele 10 camere şi au deschis un spa cu apă sărată natural.
Pentru un pachet de trei zile la Castelul Haller, care include şi bucatele tradiţionale, turiştii plătesc aproximativ 800 de lei de persoană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰