Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român cu BMW nou nouț luat din Germania a vrut să-l ducă în Moldova. A rămas fără mașină în vamă

Un român cu un BMW nou nouț luat din Germania a vrut să-l ducă în Moldova. A rămas fără mașină în vamă, acolo unde polițiștii au descoperit în autoturism și un pistol.

de Cosmin Stăniloiu

la 31.08.2020 , 09:51

  • Fiica minoră a șoferului era și ea în autoturism.
  • Mașina valorează 43.000 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit şi indisponibilizat un autoturism fabricat în 2020, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Germania. În bagaje, poliţiştii au descoperit şi un pistol cu gaze pentru care bărbatul nu deținea acte de provenienţă.

În data de 29 august a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, G.P., în vârstă de 33 ani, conducând un autoturism marca BMW X1, an de fabricaţie 2020, înmatriculat în Germania. Bărbatul era însoţit de fiica sa minoră, cetăţean R. Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări în urma cărora au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Germania în aceeași zi în care bărbatul s-a prezentat la control.

Articolul continuă după reclamă

Ca urmare a extinderii verificărilor, a reieșit faptul că bărbatul a închiriat autovehiculul de la o firmă de profil din Germania, însă închirierea expirase.

Pe acelaşi subiect

Totodată, în timpul controlului vamal, bărbatul a afirmat că deţine, în rucsacul fiicei sale, un pistol cu gaze marca Walther, calibru 9 mm, precum şi o cutie cu 10 cartuşe cu încărcătură iritantă cu piper, acelaşi calibru. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a închiriat mașina pentru a merge în vizită la părinți, iar referitor la pistol și muniție nu ştia că este obligat să le declare.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, contrabandă calificată şi nerespecatrea regimului armelor şi muniţiilor, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 43.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Un român cu BMW nou nouț luat din Germania a vrut să-l ducă în Moldova. A rămas fără mașină în vamă