WhatsApp nu mai oferă suport pentru telefoanele vechi
Începutul de an vine cu veşti nu atât de bune pentru utilizatorii WhatsApp. Aplicaţia nu mai oferă suport pentru versiunile mai vechi ale sistemelor de operare pentru telefoanele mobile, iar asta va duce la imposibilitatea folosirii WhatsApp pe un număr foarte mare de telefoane.

Facebook a anunţat că WhatsApp nu mai oferă suport pentru versiunile mai vechi de Android, iOS, BlackBerry, Windows Phone şi Symbian. Este vorba de sisteme de operare cu o vechime mai mare de cinci ani.
De exemplu, WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunea 2.2 de Android şi pe orice versiune anterioară acesteia. Android 2.2 Froyo a fost lansat în 2010 şi are în continuare o cotă de piaţă de 0.1%. Acest procent poate nu pare unul semnificativ, la prima vedere, însă în realitate acesta se traduce în 1,4 milioane de telefoane.
Practic, 1,4 milioane de utilizatori nu mai pot folosi WhatsApp dacă nu îşi cumpără un telefon nou.
Explicaţia stă în aşa-numita fragmentare a sistemului de operare al celor de la Google. Numeroşii producători dornici să vândă cât mai multe telefoane “uită” să le ofere update-uri utilizatorilor. Dacă unii producători lansează update-urile cu întârziere, alţii nu ofere deloc update-uri.
Ca urmare, în decurs de câţiva ani, utilizatorii vor avea pe mână un dispozitiv uzat moral din toate punctele de vedere.
În ceea ce priveşte iPhone, WhatsApp a încetat să mai ofere suport pentru iOS 6, sistem de operare ce are 4 ani vechime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰