Video Zeci de români au rămas blocaţi în Marea Britanie, după ce nu au mai reuşit să facă testul Covid
E obligatoriu pentru a putea zbura înapoi acasă. Cei care s-au testat au scăpat de lockdown, însă intră oricum în carantină 14 zile în România. Zborurile spre şi dinspre Regatul Unit abia se reluaseră când premierul britanic a anunţat noua carantină naţională.
- Românii care zboară spre Marea Britanie n-au nevoie de test, dar la sosire intră în carantină
Avioanele dinspre Marea Britanie de astăzi au fost ocupate pe jumătate, doar cu cei care au reuşit să se testeze pe ultima sută de metri.
Roberta Riza, pasager: Am găsit o farmacie unde făceau teste rapide. Ne-am dus alergând, fă programare, du-te. Din 194, doar 44 au venit. Adică, 150 au rămas acolo, în aeroport, nu aveau testul făcut.
Roberta a mers în vacanţa de sărbători la părinţi, chiar dacă a trebuit să stea în carantină, în Londra. Ce nu ştia era că şi la întoarcerea în România trebuie să facă acelaşi lucru.
Roberta Riza, pasager: Aici am aflat. Nu am ştiut că o să stau în carantină şi nici nu înţeleg de ce trebuie să fac carantină. Dacă eu ajung în ţară cu un test negativ, care e logica?
''Din moment ce s-a descoperit o nouă rădăcină a virusului şi este grav. Deşi nu e frumos, nu avem cum să ne opunem. Au centre walk-in, mergi şi faci testul, e gratuit pentru toată lumea care este înregistrată la NHS.''
Cei care nu au avut asigurare de sănătate au plătit 50 lire pentru un test rapid sau 200 de lire pentru unul RT-PCR.
De cealaltă parte, românii care zboară spre Marea Britanie n-au nevoie de test. La sosire, însă, intră în carantină.
''Sunt pregătit, deci nu e prima oară. Am mai fost în vacanţă, am mai stat. Deja am cred că cinci carantine la activ.''
În aeroportul din Cluj-Napoca s-au adunat mulţi dintre românii rezidenţi în Regat care rămăseseră blocaţi în ţară, după ce au venit în vizită de Sărbători.
''Păi a fost lockdown în Anglia şi am zis că decât să petrec acolo, am venit să-mi vizitez rudele si pe urmă am rămas blocat.''
Marea Britanie, un nou lockdown
Un nou lockdown îi aşteaptă acum. Până la jumătatea lui februarie se închid şcolile, saloanele, restaurantele, precum şi toate magazinele non-esenţiale.
Boris Johnson, prim-ministrul britanic: Prin urmare, trebuie să intrăm într-o carantină națională care este suficient de dură pentru a opri acestă variantă (a virusului). Asta înseamnă că Guvernul vă îndeamnă din nou să rămâneți în casă. Săptămânile care vor urma vor fi cele mai grele. Dar chiar cred că intrăm în ultima fază a luptei.
Măsurile sunt la fel de dure ca cele din martie, de la începutul pandemiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰