Denis Drăguș a fost confirmat oficial ca nou jucător al echipei turce Trabzonspor
La nici 24 de ore de la refuzul său de a comenta, într-o conferință de presă, situația transferului său, internaționalul român Denis Drăguș a fost confirmat oficial ca nou jucător al echipei turce Trabzonspor. Românul a semnat cu turcii cu o zi înainte de meciul de la Euro 2024, cu Slovacia.
Denis Drăguș, care împlinește 25 de ani pe 6 iulie, a fost transferat de la belgienii de la Standard Liege, în a căror prprietate se afla, fiind cu un an înainte de expirarea contractului, transmite Mediafax.
Drăguș a jucat în ultimul sezon împrumutat la Gaziantep, adus de Marius Șumudică, alături de Florin Niță, Deian Sorescu şi Alexandru Maxim. El a contribuit la salvarea echipei turce de la retrogradare, marcând 15 goluri în 35 de meciuri.
Trabzonspor a confirmat marți, oficial, că s-a înțeles, atât cu jucătorul, cât și cu Standard Liege, pentru un transfer definitiv, despre care presa turcă susține că ar fi fost parafat pentru 1,7 milioane euro. privind transferul definitiv.
Aceleași surse susțin că Drăguș va câștiga anual puțin peste 1,5 milioane de euro, o sumă ce poate ajunge la două milioane de euro, în funcție de bonusurile de performanță.
Drăguş a jucat titular în primele două meciuri jucate de România la Euro 2024, marcând un gol în partida câștigată de tricolori în fața Ucrainei, cu (3-0).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰