Dezvăluirile antrenorului Carlos Martinez după ce a semnat cu Simona Halep. "Vrea să mai joace 2-3 ani". Ce l-a făcut să colaboreze cu românca
Antrenorul Carlos Martinez a declarat, într-un interviu pentru PuntoDeBreak, că Simona Halep este foarte ambiţioasă şi dă totul pe teren, ceea ce o face să fie tipul de jucătoare care lui îi place. Spaniolul a mărturisit că în urmă cu o săptămână a refuzat "un proiect interesant", dar că totul s-a schimbat când a apărut ea.
Spaniolul nu a ezitat, el precizând că recent a refuzat un proiect interesant, însă când a apărut varianta Simona Halep situaţia s-a schimbat.
"Întotdeauna am văzut-o ca fiind foarte competitivă, cu mult caracter, este o învingătoare. Cred că asta este ceea ce îmi place cel mai mult la ea, setea ei de victorie. Un astfel de proiect este întotdeauna interesant, o jucătoare care aleargă, care se apără, care dă totul... Îmi place acest tip de jucătoare. Simona este o războinică şi sper să facem treabă bună şi ca lucrurile să ne meargă bine, pentru că eu şi ea suntem foarte entuziaşti", a spus Martinez, potrivit news.ro.
El a precizat că Simona Halep este o jucătoare de top cu multă personalitate
"Vorbim despre o persoană care nu a mai concurat de mai bine de un an şi jumătate, nu va fi un proces rapid, dar prefer să păstrez aspectele pozitive. În primul rând are ambiţie, iar asta mută munţii din loc. Acum este timpul să ne reunim şi să începem să lucrăm la tot, atât la tenis, cât şi la partea fizică. Vor fi trei săptămâni de multă pregătire pentru a fi gata pentru sezonul pe zgură, fără a uita de prevenţie pentru a nu se accidenta.
- WTA schimbă regulile după cazul Halep. S-ar putea face "clasamente speciale" pentru jucătoarele acuzate pe nedrept...
- "Hai, că nu-s aşa rea!" Controversele revenirii Simonei Halep în circuitul WTA. Reacţii după înfrângerea de la...
- Cine este Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep. "Sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el...
Faptul că Simona a fost atât de convinsă că vrea să lucreze cu mine a fost ceea ce m-a convins în cele din urmă, dacă ea arată interes, eu arăt la fel sau chiar mai mult. Chiar săptămâna trecută am refuzat un alt proiect foarte interesant, dar iată că acum vorbim de Halep, o jucătoare de top, trebuia să facem pasul. Este o persoană cu multă personalitate, are un caracter puternic şi ştie exact ce vrea. Nu o cunosc încă foarte bine, ştiu că este o fată bună, dar ceea ce mi-a spus Darren Cahill este că este foarte exigentă", a afirmat antrenorul.
A adăugat că Halep ar vrea să mai joace 2-3 ani
"Vrea să mai joace încă 2-3 ani, cu siguranţă, dar nu a stabilit o dată. Un alt lucru este că va vedea dacă mai poate juca încă 2-3 ani, dar în acest moment se gândeşte pe termen lung. Are 32 de ani, nu este atât de în vârstă, în capul ei este ideea de a reveni în elită, de a fi din nou în top luptând pentru marile trofee. Vorbim de o jucătoare foarte mare, dincolo de tot ce a realizat, pentru mine este o referinţă".
Simona Halep a declarat zilele trecute că noul său antrenor este Carlos Martinez, cu care speră să aibă o colaborare bună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰