Edoardo Bove şi incidentul care i-ar putea grăbi plecarea din Serie A, după ce s-a prăbuşit pe teren în meciul Fiorentina - Inter
Mijlocaşul italian Edoardo Bove, jucătorul echipei de fotbal Fiorentina, care s-a prăbuşit pe teren şi a intrat în stop cardiac, duminică, în timpul meciului cu Inter Milano, ar putea fi obligat să părăsească Serie A, dacă medicii îi vor implanta un defibrilator subcutanat în urma incidentului din weekend-ul precedent.

Reglementările medicale sportive italiene, incluse în "Protocoalele cardiologice pentru evaluarea aptitudinii pentru sportul de competiţie", nu prevăd ca un fotbalist cu defibrilator subcutanat să poată evolua în Serie A, informează EFE, conform Agerpres.
Deşi Fiorentina nu a actualizat starea de sănătate a lui Bove, există informaţii că Bove şi-a dat deja acordul pentru implant şi că, prin urmare, nu îşi va putea continua cariera în Italia.
Operaţia de implantare a defibrilatorului ar putea fi efectuată chiar mâine, vineri, întrucât jucătorul are deja ritmul cardiac sub control şi are nevoie doar de monitorizare în acest sens.
Există un precedent într-un caz foarte asemănător. În urmă cu trei ani, danezul Christian Eriksen nu şi-a putut continua cariera la Internazionale Milano după ce a suferit un episod similar la EURO 2021, fiindu-i implantat acest dispozitiv care corectează orice posibilă aritmie folosind mici şocuri electrice.
Regula nu este atât de rigidă în alte campionate, precum Premier League din Anglia, în care Eriksen joacă în prezent la Manchester United.
Echipa de cardiologi de la Spitalul Universitar Careggi din Florenţa lucrează pentru a clarifica motivul exact pentru care Edoardo Bove s-a prăbuşit pe teren. Intervenţia rapidă a medicilor, care au fost nevoiţi să-l resusciteze în ambulanţă, a fost decisivă pentru menţinerea sa în viaţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰