Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Festival de goluri în 16-imile de finală ale Europa League. Rezultatele complete ale serii

Joi seara s-au jucat meciurile din prima manşă a 16-imilor de finală din Europa League, iar în cele 16 meciuri programate s-au înscris nu mai puţin de 59 de goluri, ceea ce înseamnă o medie de aproape 3,7 goluri pe meci.

de Cristi Ioniţă

la 19.02.2021 , 07:27

Meciurile din manşa a doua a 16-imilor de finală din Europa League se joacă pe 24 şi 25 februarie Nicolae Stanciu a fost cel mai periculos jucător al Slaviei Praga în duelul cu Leicester City din Europa League - Hepta
  • Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a făcut doar egal, acasă, cu FC Bruges, în Europa League.
  • Glasgow Rangers, echipa la care joacă Ianis Hagi, are mari şanse să se califice în optimile de finală ale Europa League.

Dinamo Kiev, formaţia antrenată de Mircea Lucescu, a deschis balul cu un 1-1 înregistrat într-un meci jucat, pe teren propriu, cu belgienii de la FC Bruges.

Mircea Lucescu, tehnician care nu s-a putut baza pe mijlocaşul Tudor Băluţă, accidentat, s-a declarat dezamăgit la finalul partidei. Dezamăgit atât de golul încasat, care o transformă pe FC Bruges în favorită la calificarea în faza optimilor de finală, cât şi de prestaţia fanilor ucraineni care i-au cerut din nou demisia pe motiv că a antrenat-o, în trecut, pe marea rivală Şahtior Doneţk.

De un meci de pomină a avut parte AC Milan. Fără Ciprian Tătăruşanu, lăsat pe banca de rezerve, dar şi fără câţiva titulari de drept, precum Zlatan Ibrahimovic, Hakan Calhanoglu, Simon Kjaer sau Frank Kessie, Milan a obţinut un 2-2 pe terenul formaţiei Steaua Roşie Belgrad.

Articolul continuă după reclamă

Milan a condus cu 1-0 şi 2-1 şi a avut superioritate numerică în ultimul sfert de oră dar, chiar şi aşa, Steaua Roşie Belgrad a avut puterea să egaleze în prelungiri, graţie unui gol marcat de Pavkov.

Pe acelaşi subiect

Glasgow Rangers, cu Ianis Hagi trimis pe teren abia din minutul 74, s-a impus, cu 4-3, pe terenul formaţiei belgiene Royal Antwerp. Deşi a intrat pe teren la 3-2 pentru adversari, Ianis Hagi nu a avut nicio legătură cu golurile prin care Glasgow Rangers a reuşit să întoarcă soarta partidei.

Titular la Slavia Praga şi prezent pe teren timp de 73 de minute, mijlocaşul român Nicolae Stanciu a fost din nou cel mai periculos jucător al cehilor şi în confruntarea cu englezii de la Leicester City. Însă, din păcate, Stanciu nu a găsit drumul spre gol, astfel că duelul dintre Slavia Praga şi Leicester City s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Joi seara au făcut paşi mari spre calificarea în faza optimilor de finală ale Europa League formaţii precum Manchester United, 4-0 în deplasare cu Real Sociedad, Tottenham Hotspur, 4-1 în deplasare cu Wolfsberger, AS Roma, 2-0 la Sporting Braga, Şahtior Doneţk, 2-0 la Maccabi Tel Aviv, sau Villarreal, 2-0 la Red Bull Salzburg.

Surpriza serii a produs-o formaţia spaniolă Granada care a trecut, scor 2-0, de Napoli şi are mari şanse să elimine una dintre marile favorite la câştigarea competiţiei.

Rezultate 16-imi de finală Europa League

Dinamo Kiev - FC Bruges 1-1

Sporting Braga - AS Roma 0-2

Steaua Roşie Belgrad - AC Milan 2-2

FC Krasnodar - Dinamo Zagreb 2-3

Olympiakos Pireu - PSV Eindhoven 4-2

Real Sociedad - Manchester United 0-4

Slavia Praga - Leicester City 0-0

Wolfsberger - Tottenham Hotspur 1-4

Young Boys Berna - Bayer Leverkusen 4-3

Royal Antwerp - Glasgow Rangers 3-4

Benfica Lisabona - Arsenal Londra 1-1

Granada - Napoli 2-0

Lille - Ajax Amsterdam 1-2

Maccabi Tel Aviv - Şahtior Doneţk 0-2

Molde - Hoffenheim 3-3

Red Bull Salzburg - Villarreal 0-2

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Sport » Festival de goluri în 16-imile de finală ale Europa League. Rezultatele complete ale serii