Jaqueline Cristian, victorie mare în primul tur de la Roland Garros. A surclasat o adversară cotată la un nivel asemănător
Jaqueline Cristian a obţinut, luni, calificarea în turul II de la Roland Garros, după ce s-a impus, scor 6-1, 6-0, în confruntarea cu Kimberly Birrell, din Australia.
Jaqueline Cristian a confirmat forma bună în care se află la momentul actual. După ce sâmbătă a jucat finală la Rabat, în Maroc, luni a bifat o victorie mare în primul tur de la Roland Garros.
Spunem asta pentru că Jaqueline a surclasat o adversară aflată la un nivel asemănător cu ea, Kimberly Birrell aflându-se pe locul 66 mondial la momentul actual.
Deşi existau emoţii că Jaqueline ar putea resimţi efortul depus în Maroc, ea a făcut, luni, o adevărată demonstraţie de forţă, punând capăt disputei cu Kimberly Birrell în doar 80 de minute.
Succesul îi asigură sportivei noastre posibilitatea de a se apropia de topul celor mai bune 50 de jucătoare ale lumii, în condiţiile în care Jaqueline este deja pe plus la Roland Garros, faţă de anul trecut, când a părăsit competiţia în runda inaugurală.
Iar sportiva noastră chiar are posibilitatea de a-şi îmbunătăţi palmaresul din acest an, în turul II ea urmând să dea piept cu cehoaica Sara Bejlek, jucătoare venită din calificări şi care a trecut, în primul tur, de Marta Kostyuk, din Ucraina, a 26-a favorită a competiţiei, scor 6-3, 6-1.
Sara Bejlek are 19 ani şi ocupă locul 188 mondial. Jaqueline Cristian şi Sara Bejlek nu s-au mai înfruntat până acum.
România le mai are implicate, în primul tur, pe Irina Begu, Anca Todoni şi Elena Gabriela Ruse, după ce Sorana Cîrstea s-a retras din cauza unor probleme medicale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰