VIDEO. Lacrimi pe obrajii lui Messi, la despărţirea de FC Barcelona. "Toată viaţa mea a fost aici"
Lionel Messi a declarat, duminică, în lacrimi, că îi este foarte greu să se despartă de FC Barcelona, clubul de fotbal unde şi-a trăit aproape întreaga viaţă.
"Nu eram pregătit pentru asta. Toată viaţa mea a fost aici. A trebuit să-mi conving familia că vom continua aici, că aici va fi casa noastră. Viaţa noastră a fost minunată aici. Trebuie să mă despart. Mulţumesc tuturor", a spus Messi în lacrimi, alături de el fiind soţia sa Antonela Rocuzzo, transmite News.ro.
Leo Messi bate palma cu PSG
“În ultimele zile m-am gândit mult la ce pot să spun, adevărul este că nu mă pot gândi la nimic. Este foarte dificil pentru mine, după atâţia ani. Nu sunt pregătit pentru asta şi sincer anul trecut eram convins ştiam ce voiam să spun, dar anul acesta nu este la fel, eu şi familia mea eram convinşi că vom rămâne acasă. Eram acasă, credeam că vom rămâne aici, la Barcelona. Astăzi trebuie să spun rămas bun. După 21 de ani plec cu soţia mea, cu cei trei copii. Pot să spun că în câţiva ani vom reveni, pentru că aici este acasă. Respect mult acest club şi vreau să le spun tuturor celor de aici, mulţumesc, am trăit multe experienţe frumoase. Tot ce am trăit m-a făcut să cresc, m-a făcut persoana care sunt astăzi. Sunt recunoscător pentru afecţiunea care mi s-a arătat aici. Nu mi-am imaginat nicIodată că va trebui să spun rămas bun. Părăsesc acest club acum fără să-i fi văzut pe fani un an şi jumătate. Însă aşa a trebuit să fie. Sunt foarte recunoscător pentru iubirea pe care mi-aţi arătat-o toţi aceşti ani”, a mai afirmat Messi, după care a început din nou să plângă.
Argentinianul a fost aplaudat îndelung de toţi cei prezenţi în sală, inclusiv de foştii săi colegi. La 34 de ani, Messi părăseşte FC Barcelona după 17 ani la nivel înalt, 776 meciuri jucate şi 35 de trofee câştigate. Fobalistul Leo Messi ar fi acceptat propunerea celor de la Paris Saint-Germain (PSG). Jorge, tatăl și impresarul fotbalistului, a stabilit ultimele detalii contractuale, zilele trecute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰