Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mărturia cutremurătoare a campioanei olimpice de ciclism rămasă paralizată după un accident la antrenament: "Nu voi mai merge niciodată"

Mărturia cutremurătoare a Kristinei Vogel, campioanei olimpică de ciclism rămasă paralizată după un accident la antrenament a fost publicată de Der Spiegel, singura publicaţie care a vorbit cu fosta sportivă, la mai mult de două luni după dramă.

de Redactia Observator

la 10.09.2018 , 11:43

Mărturia cutremurătoare a Kristinei Vogel, campioanei olimpică de ciclism rămasă paralizată după un accident la antrenament a fost publicată de Der Spiegel, singura publicaţie care a vorbit cu fosta sportivă, la mai mult de două luni după dramă.

În vârstă de 27 de ani, Kristina a căzut de pe bicicletă, la 60 km/h, la un antrenament pe velodromul din Cottbus, pe 26 iunie. A obţinut o restricţie juridică pentru presă şi nu s-a ştiut de accidentarea ei până acum o săptămână. Germanca, dublă campioană olimpică şi de 11 ori campioană mondială la ciclism pe velodrom a decis să povestească prin ce a trecut.

"Părea o zi oarecare. Soarele strălucea, iar eu îmi făcusem câteva planuri. Voiam să mă antrenez, să mă duc să mă plimb cu carturile după-amiază și să beau un cocktail seara, mai ales că era ziua de naștere a coechipierului meu, Max Levy. Mă antrenam împreună cu Pauline Grabosch, făceam câteva sprinturi, ea era în fața mea și amândouă eram în poziție aerodinamică. Apoi ea s-a dat la o parte și am trecut eu in față. Și a apoi totul s-a întunecat. Întuneric adânc. Următoarea amintire este când mi-am recăpătat conștiența pe velodrom.", sunt primele cuvinte spuse de Kristina, reporterului de la Der Spiegel.

Articolul continuă după reclamă

Imediat după impact, ciclista a realizat că ceva grav se întâmplă: "Eram întinsă, cu fața în jos, pe mijlocul velodromului, într-o poziție relativ stabilă. Primul meu gând a fost: respiră, respiră, hai, recapătă-ți controlul. Am văzut că toată lumea aleargă către mine. Atunci mi-am dat seama că a fost o căzătură gravă. Și apoi am simțit presiunea. O presiune imensă. Tot trupul mi s-a umflat. Aveam impresia că mă strânge totul, dar în special pantofii de concurs. Sunt făcuți ca să fie perfecți ca mărime pentru a mări transferul de putere în pedale. Dar le-am strigat: «Dați-mi pantofii jos, repede, dați-mi repede pantofii jos». A durat puțin, fiindcă au un sistem de prindere complicat. Și am văzut pe cineva că pleacă cu ei. Dar eu nu am simțit că i-ar fi dat jos. Mi-a devenit clar, asta era. Acum sunt paralizată, nu voi mai merge niciodată."

Sportiva a fost sedată timp de două zile şi supusă deja mai multor intervenţii chirurgicale: "Mă gândeam: stai calmă, vor veni doctorii. Coechipierii mei, Max Dörnbach și Max Levy, erau cu mine și ultimul mă ținea de mână. Și le spuneam: «Nu mă lăsați singură. Stați cu mine». Aveam nevoie ca cineva să mă țină de mână până înțelegeam ce se întâmplă, ce pățesc. Era infernal de greu să respir. Dar mi-am zis: nu plânge, fii puternică, relaxează-te. I-am implorat să mă sedeze, iar lucrurile au devenit apoi încețoșate. M-am trezit într-un elicopter ADAC (un club de automobilism german) și mă gândeam: Slavă Domnului că sunt membru ADAC și nu trebuie să plătesc pentru asta. Incredibil ce gânduri are omul uneori! Unii sunt doar proști, nu? Apoi îmi amintesc că m-am trezit în centrul de traume de la Berlin, la două zile după prima operație."

Paralizată pentru tot restul vieţii, Kristina o ia de la capăt acum, într-un scaun cu rotile: "Mi-am dat seama de pe velodrom, deși vestea nu m-a copleșit. Dar, desigur, e oribil. Nu am alte cuvinte. Indiferent cum o împachetez, nu mai pot merge. Și asta nu poate fi schimbat. Dar ce puteam face? Trebuie să accept situația, cu cât o fac mai repede, cu atât mai bine. De asta îmi spun mereu: așa va fi de acum încolo, vezi ce poți face din asta. Coloana mea vertebrală a fost secționată la a șaptea vertebră - deci de la piept în jos, aproximativ. Granița dintre simțire și amorțeală este graduală. Pe partea stângă merge mai jos decât pe partea dreaptă."

Ce urmează acum? "Trebuie să fiu capabilă să am grijă de mine. Să pot să mă îmbrac singură și să controlez scaunul cu rotile, de exemplu. Mi-am rearanjat casa, ca să fac față, să am bucătărie, baie etc. Cel mai oribil lucru pentru mine este să depind de altcineva.", spune fosta ciclistă.

La mai bine de două luni de la accident, Kristina a trăit deja două momente de mare fericire: "Primul moment fericit a fost când mi s-a permis să mănânc singură și am primit un castron de afine. Sora mea mi-a pus castronul pe burtă și le-am mâncat una câte una. Au fost cele mai gustoase afine pe care le-am mâncat vreodată. Al doilea moment a fost după a doua operație, când fizioterapeuții mi-au pus o margine la pat și Michael, partenerul meu, a putut pentru prima dată să mă ia în brațe."

Prietenii i-au rămas alături şi aceştia au reuşit să strângă 120.000 de euro înt-ro campanie de donaţii care să o ajute pe Kristina să suporte cheltuielile pentru operaţii şi recuperare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sport » Mărturia cutremurătoare a campioanei olimpice de ciclism rămasă paralizată după un accident la antrenament: "Nu voi mai merge niciodată"