Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Barcelonei, noi detalii despre despărţirea de Lionel Messi: "Clubul este mai presus decât cel mai bun jucător al lumii"

Reprezentanţii FC Barcelona au anunţat, joi seara, despărţirea de argentinianul Lionel Messi, iar preşedintele clubului, Joan Laporta, a venit, în cursul zilei de vineri, cu noi detalii despre despărţirea de starul argentinian.

de Redactia Observator

la 06.08.2021 , 12:55

Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona, a precizat că nu a vrut să pună în pericol viitorul clubului doar pentru a înregistra noul contract al lui Messi Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona, a precizat că nu a vrut să pună în pericol viitorul clubului doar pentru a înregistra noul contract al lui Messi - Profimedia
  • Lionel Messi ar urma să se despartă de FC Barcelona, după ce catalanii nu au reuşit să-i înregistreze noul contract din cauza fair-play-ului financiar.

Lionel Messi a devenit liber de contract de la 1 iulie 2021, iar reprezentanţii jucătorului şi cei ai clubului au căutat soluţii pentru o prelungire a acordului. Au existat informaţii conform cărora cele două părţi s-au înţeles pentru un contract valabil până în vara lui 2026, iar Messi chiar ar fi acceptat o înjumătăţire a salariului, de la 56 de milioane de euro la 28 de milioane de euro, tocmai pentru a continua la clubul unde a crescut şi unde s-a consacrat.

Însă, în cele din urmă, reprezentanţii FC Barcelona au aruncat bomba joi seara, anunţând că nu au soluţii pentru a înregistra noul contract al lui Lionel Messi. Vestea a căzut ca un trăsnet, inclusiv pentru starul argentinian, despre care se spune că este extrem de afectat pentru că nu-şi poate continua cariera la FC Barcelona. 

Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona, a venit cu lămuriri în cursul zilei de vineri. Liderul catalanilor a făcut trimitere către foştii conducători ai clubului, dar a bătut şi obrazul reprezentanţilor Federaţiei Spaniole de Fotbal.

Articolul continuă după reclamă

Dezvăluirile lui Joan Laporta despre cazul Messi

Pe acelaşi subiect

Despre foştii conducători ai Barcelonei, Laporta a spus că "în primul rând vreau să spun că moștenirea pe care am primit-o este oribilă, teribilă. Masa salarială reprezintă 110% din venitul total al clubului. Nu există limite salariale la noi. Știam asta când am venit la club, dar trebuie să spun că numerele care ne-au fost prezentate după realizarea auditului au fost mult mai rele decât cele care ni s-au prezentat inițial. Asta înseamnă că pierderile sunt mult mai mari decât ce ne așteptam, cheltuim mai mult decât ne așteptam, iar contractele actuale fac să avem o masa salarială imensă".

În legătură cu fair-play-ul financiar impus, Laporta a precizat că "de asta nu am putut să înregistrăm contractul pe care l-am agreat cu Lionel Messi. Pentru a atinge acel fair-play, Barcelona ar fi trebuit să accepte o operațiune care ar fi afectat clubul pentru următorii 50 de ani în termen de drepturi de televizare".

Concluzia lui Laporta este una amară: "Nu am putut lua o decizie care să afecteze clubul în următorii 50 de ani. Clubul are mai mult de 100 de ani și este mai presus de toate și toți, chiar și decât cel mai bun jucător al lumii. Îi vom mulțumi mereu pentru tot ce a făcut pentru noi, dar clubul este mai presus de jucători, antrenori, conducători".

În încercarea de a aduna banii necesari pentru a înregistra contractul lui Messi, Barcelona a adunat, în această vară, în jur de 30 de milioane de euro din vânzarea unor jucători precum Jean-Clair Todibo, Junior Firpo sau Carles Alena. Totuşi, imposibilitatea de a scăpa de jucători precum Ousmane Dembele, Philippe Coutinho sau Antoine Griezmann, jucători care au şi contracte mari, a făcut ca Barcelona să nu găsească soluţii viabile pentru înregistrarea contractului lui Messi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi alocat un buget mai mare pentru cadourile de Crăciun în acest an față de anul trecut?
Observator » Sport » Preşedintele Barcelonei, noi detalii despre despărţirea de Lionel Messi: "Clubul este mai presus decât cel mai bun jucător al lumii"