Procesul lui Zverev, acuzat că şi-a agresat o fostă iubită, a fost clasat de o instanţă din Berlin. Acord de 200.000 euro
Procesul tenismanului german Alexander Zverev, acuzat că şi-a agresat fosta parteneră, a fost clasat de o instanţă din Berlin, după ce s-a ajuns la un acord ca semifinalistul de la Roland Garros să plătească o amendă de 200.000 euro, transmite EFE.
În mai 2020, o primă instanţă din Berlin a dictat o amendă de 450.000 de euro contra lui Zverev, care a fost acuzat de agresarea prietenei sale în mai 2020 în capitala germană, în urma unei certe între cei doi. Tenismanul a contestat decizia şi instanţa a precizat că prezumţia de vinovăţie rămâne validă până la un verdict final. Apelul lui Zverev a început să fie judecat pe 31 mai la Berlin.
Zverev va plăti 200.000 de euro
Acordul privind plata a 200.000 de euro de către Zverev nu constituie însă o recunoaştere a vinovăţiei în ochii justiţiei.
Din această sumă, 150.000 de euro vor merge către visteria statului şi 50.000 de euro către o organizaţie de strângere de fonduri pentru acţiuni caritabile. Parchetul, apărarea şi fosta parteneră în calitate de coreclamant au acceptat această modalitate de încheiere a procesului. Potrivit instanţei, ambele părţi au dorit să rezolve conflictul pe cale paşnică, relatează Agerpres.
Potrivit rechizitoriului, care se bazează pe declaraţiile fostei iubite Brenda Patea, Zverev ar fi împins-o la zid şi ar fi încercat să o sufoce pe holul apartamentului lor închiriat din Berlin, în timpul unei dispute din mai 2020.
Zverev nu s-a prezentat în instanţă şi se află în prezent la Paris, unde joacă vineri semifinala cu norvegianul Casper Ruud de la Roland Garros. El s-a declarat încrezător că nu va pierde procesul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰