Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia lui Mircea Lucescu, după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0: "Inadmisibil, o ruşine!"

Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, întrerupt, vineri seară, după minutul 90, jucătorii kosovari părăsind terenul, s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi. Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz. Mircea Lucescu a avut prima reacţie la finalul meciului România – Kosovo, a fost LIVE pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 07:03

Reacţia lui Mircea Lucescu, după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0: "Inadmisibil, o ruşine!" Reacţia lui Mircea Lucescu, după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0: "Inadmisibil, o ruşine!" - Profimedia

Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă.

"Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi suntem sportivi, iar pe ceilalţi nimeni nu-i poate obliga să se comporte într-un anume fel. Şi au fost şi nişte provocări evidente. Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea. Se vede de la o poştă că au încercat să facă asta, pentru că în joc era o calificare importantă. Au jucat foarte bine, puteau să câştige. Am avut însă un portar senzaţional şi am mai avut o bară, însă mult prea puţin faţă de pretenţiile noastre. Calificarea este importantă acum şi să recuperăm jucătorii pentru următorul meci. Stanciu are o plagă destul de serioasă, o tăietură care a ajuns până la os, şi nu mai putea să joace. Probabil nu va juca nici cu Cipru", a declarat Mircea Lucescu.

Meciul România – Kosovo, întrerupt definitiv de arbitru

Articolul continuă după reclamă

Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, întrerupt, vineri seară, după minutul 90, jucătorii kosovari părăsind terenul, s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi. Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul.

Pe acelaşi subiect

"Meciul din Liga Naţiunilor UEFA dintre România şi Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util", a precizat UEFA pe site-ul oficial.

UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

Meciul de pe Arena Naţională a început bine pentru România, după ocazia lui Raţiu, care a comis însă fault în atac atunci când a încercat să trimită spre poartă, dar nu a continuat în aceeaşi notă. Adversarii au început să controleze jocul şi Florin Niţă a avut o primă intervenţie în minutul 17, la şutul lui Jashari. Minutul 29 a adus cea mai mare ocazie a oaspeţilor. Edon Zhegrova i-a luat faţa unui fundaş tricolor, Niţă nu a fost inspirat pe ieşire, kosovarul a şutat şi Drăguşin s-a opus, singur în faţa porţii. Zhegrova a revenit şi a şutat din nou spre poartă, dar Drăguşin s-a opus din nou şi mingea a ajuns la Muriqi, care a şutat şi el, dar Niţă a respins miraculos în corner. A urmat şutul lui Zhegrova de la distanţă, scos de Niţă, în minutul 35, şi lovitura de cap, peste poartă, a lui Dellova, trei minute mai târziu. Replica tricolorilor a venit abia în minutul 41. Bancu a intrat în careu, i-a pasat lui Mihăilă, acesta a intenţionat să trimită spre poartă, dar balonul s-a lovit de căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, deviind la Stanciu, care a şutat, de la marginea careului, în bara transversală.

După pauză Burcă a trimis spre poartă la un corner, însă mingea a trecut puţin pe lângă bară, în minutul 56, Niţă a scos şi şutul din careu al lui Vojvoda, din minutul 80, iar finalul a fost jucat la poarta noastră, careul tricolor fiind sub asediul kosovar. Asllani a şutat periculos peste poartă, în minutul 86 şi finalul a fost unul total neaşteptat. Dellova şi Rexhbecaj au intrat în conflict cu suporterii români, provocându-i pe aceştia, au urmat scandări „Serbia, Serbia” venite din tribună, iar căpitanul Amir Rrahmani şi-a chemat coechipierii îndemnându-i să părăsească terenul în minutul 90+4, fără ca arbitrul să-şi dea acordul pentru acest lucru. Danezul Morten Krogh a fost total depăşit de situaţie, delegaţia kosovară a refuzat să revină pe teren, chiar dacă arbitrul şi delegatul UEFA au parlamentat cu cei din conducerea delegaţiei oaspeţilor timp de mai bine de o jumătate de oră. Jucătorii tricolori au rămas pe teren, aşteptând, şi în cele din urmă au plecat şi ei spre vestiare. Trecuseră 40 de minute de la momentul întreruperii partidei. În cele din urmă, după aproape cincizeci de minute, jucătorii români s-au întors pentru o ultimă "repriză" de aşteptare, însă oaspeţii deja plecaseră de la stadion şi arbitrul a decis să pună capăt aşteptării. După mai bine de o oră de la întreruperea meciului, Morten Krogh s-a întorse pe teren, i-a adunat pe jucătorii români alături de el şi a fluierat finalul meciului. Urmează ca UEFA să decidă care va fi scorul acestei înfruntări, însă România a făcut cel mai slab joc al ei în mandatul lui Mircea Lucescu, fiind dominată la toate capitolele de oaspeţi. Ultimul meci al tricolorilor în această grupă din Liga Naţiunilor se va disputa luni, 18 noiembrie, pe teren propriu, cu naţionala Ciprului.

ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin (Şut 76), Stanciu (Olaru 46) – Man (Alibec 64), Drăguş (I. Hagi 89), Mihăilă. SELECŢIONER: Mircea Lucescu

KOSOVO: Muric – Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda – Rexhbecaj, V. Berisha – Zhegrova, Muslija (Asllani 82), Jashari (Bytyqi 82) – Muriqi (Albion Rrahmani 71). SELECŢIONER: Franco Foda

Cartonaşe galbene: M. Marin 43, Man 58, Drăguş 72, Bancu 73, Alibec 90+3 / Hadergjonaj 7, Jashari 45+2, Dellova 90+3

Arbitri: Morten Krogh – Victor Skytte, Steffen Bramsen – Lasse Laebel Graagaard;

Arbitri VAR: Jakob Kehlet – Sandi Putros (toţi din Danemarca).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Sport » Reacţia lui Mircea Lucescu, după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0: "Inadmisibil, o ruşine!"