Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Simona Halep acuză căldura excesivă din Australia: "Am fost aproape să renunţ, pentru că eram epuizată"

Simona Halep a declarat, luni, după ce a fost învinsă de Alize Cornet în optimile de finală ale Australian Open, că este foarte mulţumită de modul în care a evoluat la acest început de an, însă a acuzat căldura excesivă pentru eşecul din meciul cu adversara din Franţa.

de Redactia Observator

la 24.01.2022 , 13:08

Simona Halep încearcă să îşi revină după un schimb de mingi greu cu Alize Cornet, la Australian Open Simona Halep a avut momente grele în timpul partidei cu Alize Cornet, în optimile de finală la Australian Open - Clive Brunskill/Getty Images

Simona Halep a declarat după eliminarea de luni, din optimile de finală de la Australian Open, că a fost puternic afectată de căldura excesivă din timpul meciului şi nu s-a simţit foarte bine.

"A fost o luptă dură şi în final a fost un pic mai puternică decât mine. Tot creditul pentru ea, pentru această victorie. Cred că am jucat bine, am pierdut unele oportunităţi, unele şanse, dar sunt bucuroasă de modul în care am luptat astăzi, iar asta este important.

Sunt super-fericită de modul în care am fost, aici, în Australia, m-am chinuit destul anul trecut şi modul în care m-am ridicat arată bine şi sunt bucuroasă de asta şi voi lua numai lucrurile pozitive. Nu am nicio accidentare, a fost căldura (n.r. - cauza problemelor acuzate pe teren), asta e bine, doar căldura m-a doborât în primul set.  M-am simţit rău, un pic ameţită, e greu să joci pe arşiţă şi azi nu am fost pregătită", a declarat Simona Halep.

Articolul continuă după reclamă

Simona Halep, la un pas de retragere

Pe acelaşi subiect

Românca a mărturisit că şi-a pus problema să se retragă în timpul partidei, pentru că se simţea epuizată.

"Ea a fost mai puternică şi de aceea a putut câştiga meciul. Dar a fost o partidă bună. Am ratat şansa de a face 4-2 în primul set, dar, aşa cum am spus, iau numai lucrurile pozitive şi abia aştept următorul turneu.

Am fost aproape să renunţ, pentru că eram epuizată, aşa cum şi arătam, dar ea a început să greşească şi am rămas acolo şi am luptat pentru fiecare minge, dar nu cu mare încredere. Eram acolo şi trebuia să joc. A fost o mică întoarcere de situaţie, dar la final nu a fost suficient.

Am numai cuvinte frumoase despre Alize, pentru că îmi place cum este pe teren, luptă, merită ceea ce i se întâmplă acum, munceşte din greu tot timpul şi îi urez noroc! Mi-ar plăcea să-şi îndeplinească visul şi o voi susţine", a declarat Simona Halep.

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, de franţuzoaica Alize Cornet, locul 61 WTA, în optimile de finală ale Australian Open.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sport » Simona Halep acuză căldura excesivă din Australia: "Am fost aproape să renunţ, pentru că eram epuizată"