Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: "Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic"

Simona Halep, locul 868 WTA, a fost eliminată de italianca Lucia Bronzetti, locul 66 WTA, scor 1-6, 1-6, în primul tur de la Transylvania Open. "Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un La Revedere din tenis, aici la Cluj", a declarat Halep, emoționată, subliniind că pentru moment aceasta este decizia ei.

de Redactia Observator

la 04.02.2025 , 21:50

Simona Halep Transylvania Open: Simona Halep, nr. 868 WTA, învinsă în primul tur de Lucia Bronzetti, nr. 66 WTA - Profimedia Images

"Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un "La Revedere" din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie", a declarat Halep, într-o conferinţă de presă la Cluj.

Simona Halep a pierdut primul set cu 1-6 după 28 de minute și pe al doilea tot cu 1-6, după 31 de minute de joc. Pentru participarea în primul tur, tenismena va primi 2.975 de dolari și un punct WTA.

Simona Halep a confirmat, marți seară, la un post de televiziune, că discursul susținut după înfrângerea în fața Luciei Bronzetti a fost unul de retragere. "Fără regrete, privim înainte și să fim bucuroși că am avut așa ceva în sportul românesc. Cred că e important pentru toți copiii care privesc spre performanță", a mai spus ea.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simona Halep a anunţat, în fața spectatorilor, că a fost ultimul meci jucat la Cluj

"E un pic greu să vorbesc. Vreau să vă mulţumesc, acest teren e casa mea. În România mă simt cel mai bine aici, vă mulţumesc. Au fost meciuri pe care le-am câştigat, dar şi meciuri pierdute, iar energia voastră mi-a umplut mereu sufletul. Aici m-am simţit cel mai bine, e o emoţie aparte, vă mulţumesc. Am parte de mulţi prieteni care au venit să mă vadă astăzi, echipa, din punct de vedere sportiv sunt o persoană împlinită, ce am realizat în tenis, nici nu am visat, dar am muncit pentru asta. Tata, mama, fratele au fost mereu alături de mine, fără ei nu puteam realiza nimic. Vreau să le spun că îi iubesc şi le mulţumesc. A fost ultimul meu meci la Cluj. Cine ştie dacă mă voi mai întoarce, nu vreau să plâng. Sper să ne revedem de câte ori este posibil. Ca să fiu competitivă necesită mult mai mult şi în momentul ăsta nu se mai poate. Le doresc copiilor multă ambiţie, să ajungă în vîrf, este obositor, epuizant, dar este frumos. Copilaşi aveţi încredere în voi, luptaţi, munciţi, pentru că merită", a declarat Halep pe teren, după meciul cu Lucia Bronzetti.

Revenită în circuitul WTA în 2024 după o suspendare pentru dopaj, Simona a jucat ultimul meci oficial la simplu pe 28 octombrie, când a fost eliminată în primul tur la turneul WTA250 de la Hong Kong.

Ea primise wild card pentru turneele din ianuarie de la Auckland și Australian Open, dar a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme de sănătate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?
Observator » Sport » Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: "Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic"