Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scenariul sumbru în care leul s-ar putea deprecia masiv, în 2025: "Am putea să vedem și euro la 10 lei. Am mai avut situații"

Euro ar putea trece de pragul psihologic de 5 lei la jumătatea anului, susţin surse din Ministerul Finanțelor. Asta înseamnă preţuri mai mari la bunuri şi servicii. Pentru un curs stabil, România trebuie să treacă testul alegerilor prezidenţiale. Instabilitatea politică ar putea deprecia semnificativ leul.

de Florentina Lazăr

la 04.02.2025 , 22:26

Deprecierea leului ar scumpi bunurile importate: alimente şi electrocasnice. Şi chiriile, calculate în funcţie de moneda europeană, vor creşte. La fel şi ratele bancare pentru creditele în euro sau abonamentele la telefonie mobilă. "Sunt foarte mulţi factori care intră în joc, suntem într-o situaţie cu foarte multe necunoscute, atât interne, cât şi externe", a susținut Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR.

Leul este supraevaluat, cred analiștii. "În ultima perioadă, dacă ne uităm pe ultimii 5 ani şi calculăm diferenţialul, estimarea mea e că s-a apreciat cu 20%", a declarat Gabriel Biriş, expert fiscal.

Acum un deceniu, euro era cotat la 4 lei şi 40 de bani

Vezi și

În noiembrie 2016, a crescut la 4 lei şi 60 de bani, din cauza măsurilor fiscale de la acea vreme. După invazia Rusiei în Ucraina din 2022, leul a fost singura monedă din regiune care şi-a păstrat stabilitatea, a mai avut fluctuaţii, dar în 2024 s-a stabilizat. La finalul anului trecut, Banca Naţională a fost nevoită să pompeze peste 1 miliard pentru a ţine euro sub pragul psihologic de 5 lei, după ce Călin Georgescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Pe acelaşi subiect

La unele case de schimb valutar, moneda europeană a trecut deja de nivelul de 5 lei, deși cursul Băncii Naționale arată o cotație de 4 lei și 97 de bani. Dacă la alegerile prezidențiale din mai se repetă scenariul de anul trecut, economiștii cred că leul se va deprecia masiv.

"Dacă alegi un candidat care spune «Gata UE, NATO, vrem Rusia», e clar că se vor retrage investitori şi atunci va fi prăpăd. Probabil că Banca Națională nu se va lupta cu piaţa, că nu are resurse pentru aşa ceva, şi atunci am putea să vedem şi euro la 10 lei. Am mai avut situaţii în care leul s-a depreciat 100% în câteva luni, în anii ’90", a explicat Gabriel Biriş, expert fiscal.

Un preşedinte pro-rus ar putea împinge agenţiile de rating să retrogradeze România la "junk", adică ţară nerecomandată investiţiilor. Cu un deficit bugetar mare, Guvernul ar împrumuta sume mai mici de pe pieţele externe, la dobânzi uriaşe.

"Când a fost criza precedentă, la fel, era prag de 4 lei pe euro. Pe fondul crizei, de undeva puţin sub 4 s-a dus în 2-3 zile până la 4,20, pe fondul crizei de cont curent în care a intrat România, era în incapacitate de plată", a spus Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA.

Ministrul Finanţelor exclude o depreciere masivă a leului

"Cursul o să fie stabil, e foarte aproape de 5 lei, dar cel mai important lucru e că BNR de ani de zile oferă un sprijin real economiei. Dacă e de 4,99 sau 5 lei, nu pot să fac eu o prognoză detaliată. Nu vor fi probleme şi risc pe cursul leu-euro", a spus Tánczos Barna, ministrul finanţelor.

Economiştii susţin că un impact semnificativ pentru bugetele românilor ar fi o depreciere de 4%, adică un curs de 5,1 lei pentru un euro.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?
Observator » Ştiri economice » Scenariul sumbru în care leul s-ar putea deprecia masiv, în 2025: "Am putea să vedem și euro la 10 lei. Am mai avut situații"