Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vinicius Junior ar fi fost din nou ținta insultelor rasiste, la meciul cu Valencia. Anchetă după cuvintele unui băiețel

Liga spaniolă de fotbal "analizează" o înregistrare video cu un copil care proferează insulte rasiste la adresa brazilianului Vinicius Jr, în cursul meciului dintre echipele Valencia şi Real Madrid, desfăşurat sâmbătă (2-2), a anunţat forul de specialitate, citat de AFP.

de Redactia Observator

la 04.03.2024 , 15:46

Vinicius Jr Valencia Real Madrid Vinicius ar fi fost din nou ținta insultelor rasiste, la meciul cu Valencia. Anchetă după cuvintele unui băiețel - Profimedia Images

"Suntem pe cale să studiem şi analizăm faptele la nivel juridic, pentru a vedea ce putem şi ce trebuie să facem", au declarat, luni, surse din La Liga.

Într-o înregistrare video difuzată de un jurnalist al postului ESPN Brazilia şi preluată de media din Spania, un băieţel aflat pe genunchii unei femei îl făcea maimuţă (mono, în limba spaniolă) pe atacantul Realului, Vinicius Jr.

Jucătorul brazilian a fost eroul echipei sale cu o dublă reuşită în meciul cu Valencia (2-2), care s-a încheiat într-o atmosferă de haos în momentul în care arbitrul a fluierat finalul partidei în plină acţiune, neacordând golul marcat de Jude Bellingham.

Articolul continuă după reclamă

Vinicius, fluierat la fiecare atingere a balonului

Pe acelaşi subiect

Vinicius a fost practic fluierat la fiecare atingere a balonului de către suporterii locali la revenirea sa pe Mestalla, acelaşi loc unde anul trecut a fost ţinta insultelor rasiste.

Pe 7 martie sunt aşteptate să depună mărturie în faţa judecătorului cele trei persoane identificate după vizionarea înregistrărilor video din circuitul intern al clubului Valencia, dar şi de către fotbalist, pentru incidentele din luna mai a anului trecut.

Aceştia sunt acuzaţi că l-au insultat atât pe Vinicius Jr, cât şi pe coechipierul său Eder Militao, în timp ce Valencia a anunţat că le va interzice pe viaţă accesul pe Mestalla.

Victimă a insultelor şi a comportamentului rasist în mai multe rânduri de la sosirea sa la Real în 2018, Vinicius a devenit, fără voia sa, un lider în lupta împotriva discriminării în fotbalul spaniol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » Vinicius Junior ar fi fost din nou ținta insultelor rasiste, la meciul cu Valencia. Anchetă după cuvintele unui băiețel