Antena Meniu Search
x

Galerie foto Asia Express - Drumul Împăraților ajunge în Iordania: ”Începe nebunia”

Duminică seară, de la 20:00, pe Antena 1, cele cinci echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților, vor ajunge în Iordania, a treia țară din competiție: ”Iată-ne și în Iordania! Prima zi a început ca într-un film special. Situația devine foarte strânsă, începe nebunia. Va fi o etapă foarte grea”, vor spune concurenții.

de Redactia Observator

la 05.11.2021, 13:56

Peisajul, religia, cultura și clima se schimbă, iar vedetele vor fi nevoite să se obișnuiască cu senzațiile noi ale acestei țări, căci doar așa își vor putea păstra locul în competiție. A opta etapă de pe Drumul Împăraților va purta echipele prin una dintre cele mai frumoase zone de deșert din lume, Wadi Rum, lăcașul beduinilor.

Locația oferă cele mai impresionante privelişti din zona de deşert, însă într-un ritm alert de cursă. Una dintre misiuni îi va provoca pe concurenți să învețe o serie de comenzi în limba arabă, ca mai apoi să hrănească o cămilă și să traverseze o parte din deșert călare pe ea. Efortul fizic în temperaturi extreme își va spune cuvântul: ”Dacă până acum a fost dificil în Asia Express, de acum încolo cred că va fi mult mai greu. E foarte greu să mergi prin deșert, pentru că soarele arde foarte puternic”, va mărturisi Elwira Petre.

Duminică, o nouă ediţie Asia Express

Tot în această etapă, cel mai puternic impact cu noua cultură va fi prilejuit de prima noapte de cazare din Iordania, unde concurenții vor descoperi stilul de viață al oamenilor ce le vor oferi un acoperiș deasupra capului: ”Nu știu ce o să ne aștepte, încă nu știu cum sunt oamenii de aici. Simt doar că Iordania are o energie bună”, va spune Lidia Buble.

Ce situații inedite îi așteaptă pe concurenți în Iordania, ce echipe vor reuși să se acomodeze cel mai repede cu această destinație interesantă și plină de provocări și ce veste importantă legată de imunitate vor primi concurenții de la Irina, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Asia Express- Drumul Împăraților.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » TV » Asia Express - Drumul Împăraților ajunge în Iordania: ”Începe nebunia”