Insula iubirii sezonul 6. Cerere în căsătorie plină de emoţii. Răspunsul Celiei l-a făcut pe Bogdan să plângă
Insula Iubirii continuă cu sezonul al şaselea, iar momentele pline de emoţie se ţin lanţ. Emoţionat, Bogdan a profitat de o şansă unică, acordată unui singur cuplu în întregul sezon, şi i-a cerut iubitei sale, Celia, să se întoarcă împreună acasă. Tânăra de origine nigeriană şi-a făcut apariţia la ceremonia focului unde, în lumina torţelor, a fost cerută în căsătorie. Răspunsul Celiei i-a adus lacrimi în ochi iubitului său.
Celia şi Bogdan au venit la Insula Iubirii pentru a-şi supune relaţia la un test decisiv. Dar la scurt timp de la debutul sezonului 6, cei doi au pus punct aventurii din Thailanda şi au decis să revină acasă, în România. Şi nu oricum, ci ... logodiţi! După ce Radu Vâlcan i-a oferit lui Bogdan o șansă unică într-un sezon la Insula Iubirii, anume să părăsească mai devreme emisiunea, Celia a apărut la bonfire şi s-a aruncat în braţele partenerului său.
Cerere în căsătorie la Insula Iubirii sezonul 6
Bogdan a îngenuncheat, copleşit de emoţie, şi a cerut-o în căsătorie pe tânăra de 22 de ani, studentă la Medicină şi dansatoare. "Când ni s-a oferit şansa să venim aici sau nu, eu am spus: Orice ai decide, dacă vrei să continuăm testul sau să plecăm, eu sunt de acord cu tine şi nu o să-mi schimb părerea faţă de ceea ce simt. Dacă spuneam că vreau să continui şi tu veneai aici şi erai singură, nu cred că ai fi trecut peste acest moment foarte bine. Dar eu ... ne-am fi văzut cu siguranţă peste 21 de zile la fel de bucuroşi. (...) Mai am ceva să-ţi spun, am fost foarte trist fără tine şi am realizat şi mai mult cât de mult te iubesc. Vreau să fac acum acest lucru. Celia, eşti dragostea vieţii mele, vreau să fim împreună pentru totdeauna. Accepţi?", a întrebat-o Bogdan pe Celia. Fără ezitare, aceasta a spus "Da", aducând lacrimi de fericire în ochii iubitului său.
Cine sunt Celia şi Bogdan de la Insula Iubirii
Celia și Bogdan sunt unul dintre cele cinci cupluri care au decis să își testeze relația la Insula Iubirii, sezonul 6, scrie Antena 1. Priscilla, zisă și Celia (22 de ani) este din Nigeria și a venit în România pentru studii. În prezent, aceasta este studentă în anul 5 la la Medicină. De mai bine de doi ani, ea formează un cuplu cu Bogdan (23 de ani), masterand în Managementul Afacerilor, din Sibiu. Cei doi s-au înscris la Insula Iubirii sezonul 6 din dorinţa de a vedea cât de solidă este relaţia lor și dacă pot avea încredere totală unul în celălalt. Deși se iubesc de doi ani, dar gelozia pare să fie marea problemă, alături de lipsa de încredere și nevoia de-a avea anumite confirmări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰