Un ciclon periculos loveşte azi România. ANM anunţă fenomene meteo extreme până diseară, la ora 23.00
Un ciclon loveşte azi România și va afecta 13 județe din sud-vestul ţării, până marţi seara. ANM a emis deja un cod galben de vijelii puternice, ploi torenţiale şi grindină.
Un ciclon loveşte azi România și va afecta 13 județe din sud-vestul ţării, până marţi seara. ANM a emis deja un cod galben de vijelii puternice, ploi torenţiale şi grindină.
Vremea se schimbă dramatic astăzi în ţara noastră, sub influenţa unui ciclon care face deja ravagii în Europa. Până marţi, la ora 23:00, vor fi lovite de ploi şi vijelii următoarele zone: Banat, Crişana, vestul Olteniei şi chiar vestul Transilvaniei.
Potrivit meteorologilor, este vorba despre averse care pot fi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, izolat cu caracter de vijelii, descărcări electrice, izolat grindină şi instabilitate.
"Partea de vest a ţării, vestul, sud-vestul, vor avea chiar până miercuri instabilitate accentuată, inclusiv zona de munte. Speram ca şi în Capitală, pe miercuri, să ne răcorim cu averse", a declarat metrorologul Elena Cordoneanu la o emisiune TV.
Furtuni și fenomene extreme în 13 județe
Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, cu cu ploi abundente, vijelii şi grindină, valabilă pentru treisprezece judeţe. Avertizarea este valabilă până marţi seară, la ora 23.00.
Potrivit meteorologilor, sunt vizate de codul galben judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana şi local în Oltenia şi vestul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, anunţă ANM.
În celelalte regiuni, cu precădere în zonele de munte, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în intervale scurte de timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰