Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coduri galben și portocaliu de ploi torențiale, grindină şi vijelii în mai bine de jumătate de ţară. Vreme severă în 27 de județe

Ploile nu se opresc nici în zilele următoare. Administrația Națională de Meteorologie tocmai a emis două avertizări cod galben şi portocaliu de vreme rea, valabile până vineri seară, în mai bine de jumătate de ţară.

de Veronica Micu

la 19.05.2021 , 11:27

Astfel, potrivit meteorologilor, avertizarea cod galben este în vigoare miercuri, de la ora 17.00, până vineri la ora 11.00.

Alerta anunţă ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată în Transilvania, Maramureș și zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali.

Potrivit avertizării ANM, astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar în intervale mai scurte de timp.

Articolul continuă după reclamă

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu

meteoromania.ro

Pe acelaşi subiect

19 județe, sub avertizare cod portocaliu de vilejii

Avertizarea cod portocaliu vizează 19 județe și va fi în vigoare miercuri de la ora 17.00 până vineri la ora 11.00.

Județele vizate sunt Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40...50 l/mp și izolat 70 l/mp.

La altitudini de peste 1700...1800 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 cm.

Se răcește brusc în București. Prognoza meteo până vineri

Temperatura în București scade de la 23 de grade la 9, conform prognozei speciale emisă miercuri, valabilă până vineri. Vor fi înnorări și va ploua moderat.

Astfel, în intervalul miercuri ora 17.00 - joi ora 9.00, vremea va deveni instabilă în cursul serii și al nopții, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va fi în scădere de la 22...23 de grade, până la o valoare minimă de 10...12 grade.

De joi ora 9.00 până vineri la ora 11.00, vremea va fi instabilă și se va răci. Vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Coduri galben și portocaliu de ploi torențiale, grindină şi vijelii în mai bine de jumătate de ţară. Vreme severă în 27 de județe